Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Creşterea accelerată a preţurilor la energie din ultimele luni şi impactul războiului din Ucraina impun statelor membre ale Uniunii Europene şi Comisiei Europene luarea unor măsuri rapide pentru atenuarea impactului financiar asupra consumatorilor finali şi a companiilor care se confruntă cu costuri de producţie mărite, susţin reprezentanţii PwC România.

"O măsură benefică ce poate fi adoptată de către România, care este în linie cu prevederile Directivei Europene de TVA şi care a fost adoptată deja de alte state membre, este reducerea cotei de TVA pentru livrarea de gaze naturale, electricitate sau de energie pentru încălzirea urbană. Aceasta s-ar aplica pentru livrările efectuate de companiile de distribuţie către consumatorii finali. Deşi au fost proiecte de lege transmise pentru dezbatere în Parlament, măsura nu a fost adoptată până la acest moment. În schimb, un proiect de lege care prevede reducerea cotei de TVA la 5% pentru livrările de benzină cu plumb, fără plumb, gaz petrolier lichefiat şi motorină a ajuns în dezbatere în Senat", se menţionează în analiza realizată de Inge Abdulcair, Director PwC România, şi Emilia Dănilă, Manager PwC România.

Într-un document publicat în data de 8 martie, Comisia Europeană menţionează că statele membre au luat măsuri pentru a atenua impactul creşterii preţului la electricitate şi gaze naturale prin reducerea temporară a cotei de TVA (19 state), accelerarea implementării energiei regenerabile, acordarea de ajutoare de stat pentru reducerea costurilor cu energia pentru utilizatorii finali, salvgardare pentru evitarea deconectărilor de la reţeaua de energie electrică. Alte măsuri au fost cele temporare de compensare şi sprijin direct utilizatorilor finali, inclusiv grupurilor expuse riscului, ajutoare de stat oferite către companii şi industrii în linie cu prevederile europene de ajutor de stat, amânarea temporară a plăţii facturilor.

Conform specialiştilor PwC, reducerea cotei de TVA la 5% ar duce la o scădere a facturii de circa 12%. "Adoptarea de către România a cotei reduse de TVA de 5% pentru energia electrică şi gaze naturale ar avea un impact pozitiv direct pentru consumatorii casnici, prin diminuarea valorii finale a facturilor", arată analiza.

De exemplu, în cazul unei locuinţe care în prezent are valoarea facturii de 93,63 lei, ce cuprinde toate elementele precum energia activă, abonamentul, tarifele de extragere energie electrică din reţea, servicii sistem, cogenerare, certificate verzi, etc. în cazul aplicării cotei de 19% TVA, valoarea totală a facturii este de 111,41 lei. "De asemenea, în cazul aplicării cotei de 5% TVA, valoarea totală a facturii este diminuată cu aproximativ 12%, rezultând într-o valoare finală de 98,31 lei", se mai precizează în material.

În acelaşi timp, scăderea cotei de TVA la 5% ar avea un efect secundar la nivelul companiilor de distribuţie care vor aplica o cotă redusă de TVA către consumatorii finali, dar vor prefinanţa 19% TVA aferentă achiziţiilor. Deşi au fost proiecte de lege transmise pentru dezbatere în Parlament, măsura nu a fost adoptată până la acest moment.

România a încercat să diminueze efectul provocat de aceste creşteri asupra populaţiei prin adoptarea, pe de o parte, a unor măsuri de plafonare a preţurilor de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, şi pe de altă parte, prin adoptarea unei scheme de compensare a energiei electrice şi gaze naturale pentru consumatorii casnici care îndeplinesc anumite criterii de consum.

"Aceste măsuri ce vizează interesul general public au fost adoptate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021. Mai mult, modificările ulterioare aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 prevăd posibilitatea consumatorilor vulnerabili să solicite amânarea plăţii facturilor de energie electrică şi gaze naturale pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună şi maximum şase luni", mai arată analiza.

Totodată, în vederea atenuării impactului creşterii preţurilor la energia termică livrată populaţiei şi altor categorii de consumatori, România a adoptat, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021, reducerea cotei de TVA la 5% doar pentru livrarea de energie termică în sezonul rece începând cu 1 ianuarie 2022.

"Un proiect de lege care prevede reducerea cotei de TVA la 5% pentru livrările de benzină cu plumb, fără plumb, gaz petrolier lichefiat şi motorină a ajuns în dezbatere în Senat", precizează analiza. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.