Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România se retrage din Banca Internaţională de Investiţii (BII) şi Banca Internaţională de Cooperare Economică (BICE), în mod coordonat cu Polonia, Cehia, Slovacia şi Bulgaria, a anunţat miercuri seara ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în cadrul reuniunii informale a Consiliului Afaceri Economice şi Financiare.

"România susţine ferm măsurile coordonate la nivel european în această criză şi este pe deplin angajată în implementarea tuturor sancţiunilor agreate. În actuala situaţie, este crucial ca toate Statele Membre să contribuie la apărarea valorilor noastre fundamentale. În acelaşi timp, trebuie să găsim soluţii rapide şi coordonate pentru a împărţi atât povara costurilor, cât şi pe cea a riscurilor care derivă din această criză", a subliniat ministrul Finanţelor.

De asemenea, Adrian Câciu a apreciat că discuţia privind revizuirea Pactului de Creştere şi Stabilitate trebuie să reflecte abordarea flexibilă necesară în ceea ce priveşte investiţiile publice şi cheltuielile în domeniul apărării.

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au avut miercuri un schimb de opinii privind coordonarea aspectelor economice şi financiare în contextul crizei din Ucraina, eveniment desfăşurat în regim de videoconferinţă.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a prezentat o informare cu privire la situaţia economică actuală şi impactul imediat sau anticipat al sancţiunilor europene impuse Federaţiei Ruse. De asemenea, comisarul european Paolo Gentiloni, preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, şi directorul Mecanismului European de Stabilitate, Klaus Regling, au făcut o evaluare a efectului sancţiunilor atât asupra economiei ruseşti, cât şi asupra economiei europene.

Printre cele mai importante sancţiuni adoptate de Uniunea Europeană în domeniul financiar-bancar sunt îngheţarea activelor pentru 7 bănci ruseşti, interzicerea cumpărării de acţiuni în UE de către companiile de stat din Rusia, restricţionarea depozitelor cetăţenilor ruşi la maximum 100.000 euro în băncile europene, interzicerea cumpărării de bonduri europene de către Rusia şi îngheţarea rezervelor Băncii Centrale din Federaţia Rusă. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.