Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Programul Start-Up Nation este apreciat de mediul de afaceri şi ne propunem să lansăm în perioada aprilie-mai o a treia ediţie, dar care să vină cu îmbunătăţiri, a declarat, vineri, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Potrivit unui comunicat, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a iniţiat vineri perioada de consultări şi dezbateri publice asupra propunerilor de proceduri de implementare aferente programelor pentru IMM-uri ce urmează a fi lansate anul acesta şi a criteriilor de departajare la finanţare, cu scopul perfecţionării cadrului legislativ, primul program vizat fiind Start-Up Nation România, ediţia a treia.

"Programul Start-Up Nation este apreciat de mediul de afaceri, fiind cunoscut datorită rezultatelor reale în economia românească. Din acest motiv, ne propunem să lansăm în perioada aprilie-mai o a treia ediţie, dar care să vină cu îmbunătăţiri. În primul rând, ne dorim simplificarea înscrierilor electronice, prin eliminarea planului de afaceri şi înlocuirea lui cu un formular electronic simplu, uşor de parcurs şi de înţeles, cu paşi intuitivi şi predictibili. De asemenea, împreună cu partenerii de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, lucrăm la o aplicaţie informatică, care, prin interogare automată a tuturor bazelor de date aferente instituţiilor de stat implicate în emiterea documentelor necesare derulării schemei, va conduce la verificări ale criteriilor administrative şi de eligibilitate în timpi record, fără a fi nevoie de niciun alt document de la aplicant", a susţinut ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Primele două ediţii ale programului Start-Up Nation au condus la crearea a peste 45.000 de noi locuri de muncă, din care peste 30.000 în rândul absolvenţilor, şomerilor sau persoanelor defavorizate, dar şi la o rată de supravieţuire a afacerilor finanţate de peste 99%.

Persoanele care doresc să contribuie la perfecţionarea acestor proceduri pot transmite propuneri pe adresa de e-mail [email protected] în termen de 10 zile. Acestea vor fi centralizate, analizate şi discutate în viitorul Consiliu Consultativ pentru Dezvoltarea IMM, eveniment ce va fi organizat în cursul lunii martie de către minister, se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.