Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numărul de insolvenţe, suspendări, dizolvări şi radieri de companii a crescut în 2021 faţă de anul anterior, însă a rămas sub nivelul pre-pandemie din 2019, potrivit ultimei ediţii a raportului KeysFin Macro Update.

Cu toate acestea, numărul de companii nou-înfiinţate a atins un nivel record în anul 2021, cele mai multe fiind consemnate în agricultură, energie&gaze şi IT&C, arată raportul.

"În anul 2021, înmatriculările de companii au înregistrat cel mai ridicat nivel din istorie, respectiv 148.294 de entităţi nou-înfiinţate, cu 35% mai multe decât în 2020 şi cu 11% peste nivelul pre-pandemie de 134.220 atins în anul 2019. În topul industriilor cu cele mai mari creşteri procentuale ale numărului de companii nou-înfiinţate în anul 2021 se numără Agricultura, cu 15.482 companii nou-înfiinţate şi o creştere de 262%, Energia&Gazele, cu 592 companii nou-înfiinţate şi o creştere de 218%, şi IT&C, cu 10.964 de companii nou-înfiinţate, respectiv o creştere de 53%. La polul opus, doar industria extractivă a înregistrat o scădere anuală de 5% faţă de anul anterior, cu 111 companii nou-înfiinţate în 2021", se menţionează într-un comunicat KeysFin transmis luni AGERPRES.

Din punct de vedere geografic, cele mai multe entităţi înfiinţate în 2021 au fost înregistrate în Bucureşti (24.038 companii, cu 26% mai multe decât în 2020), Cluj (8.622 companii, cu 49% mai multe decât în 2020) şi Ilfov (7.059 companii, respectiv cu 28% mai multe înmatriculări decât în 2020).

La polul opus, Covasna, Ialomiţa şi Călăraşi au avut cele mai puţine entităţi noi înregistrate, între 1.065 şi 1.235 în anul 2021.

Potrivit sursei citate, numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în 2021 a crescut cu 8%, la 6.144 companii, însă a rămas în apropierea minimului istoric atins în 2020, respectiv de 5.694 companii, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Numărul companiilor suspendate a crescut cu 19% faţă de 2020, la 13.020 companii în 2021. De asemenea, radierile şi dizolvările s-au majorat cu 28% în 2021 faţă de anul precedent, ajungând la 98.552 companii, însă au rămas cu 27% sub nivelul atins în 2019.

În ceea ce priveşte numărul entităţilor active (PFA şi persoane juridice), acesta a continuat tendinţa de creştere începută în 2011 şi a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie, de 1.522.296, conform datelor de la 31 decembrie 2021. Dintre acestea, 416.090 (27% din total) au fost PFA-uri.

"În scenariul de bază, estimăm că economia va creşte cu aproximativ 4% în 2022, principalele riscuri macroeconomice din acest an fiind modul în care vor fi gestionate presiunile inflaţioniste generate de scumpirea materiilor prime (fiscal şi monetar), posibila escaladare a tensiunilor politice din regiune, blocajul de pe lanţurile de producţie şi distribuţie globale, dar şi o eventuală nerespectare a jaloanelor din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) de care depinde corecţia deficitelor gemene", a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul din cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.

Ajuns la cea de-a şasea ediţie, KeysFin Macro Update reprezintă sinteza actualizată şi obiectivă a evoluţiei mediului de business local în condiţii de pandemie.

Cu un portofoliu de peste 700 de clienţi, KeysFin este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.