Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preţurile la gaze şi la energie ar putea să scadă în viitorul apropiat deoarece România a avut o iarnă uşoară, cu temperaturi bune, motiv pentru care a extras o cantitate mai mică de gaz din depozite comparativ cu anul trecut, a afirmat marţi George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

"Întrebarea despre preţurile pentru gaze şi energie electrică în viitorul apropiat nu este una uşoară. Este o problemă de cerere şi de ofertă şi dacă cererea va rămâne ridicată în viitorul apropiat preţurile nu vor coborî, dar ca urmare a faptului că până acum noi am avut o iarnă uşoară, un sezon de iarnă uşor, cu temperaturi bune, care ne-au făcut să luăm din depozitele de gaze o cantitatea mai mică de gaz - dacă vom compara cu extracţia de gaze de anul trecut - un consum mai mic de gaze înseamnă că preţurile la gaze şi la energie ar putea să scadă în viitorul apropiat ca urmare a acestui trend de consum", a menţionat George Niculescu, la evenimentul "Industria românească: Investiţii pentru un viitor verde".

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat în 18 ianuarie că, în opinia sa, după 1 aprilie vom asista la o scădere a preţului la gaze naturale susţinută în mod natural de scăderea consumului şi de încălzirea vremii, în timp ce "jocurile geopolitice pe piaţa gazului nu vor mai fi aşa evidente".

"După 1 aprilie, practic vremea începe să se încălzească, probabil şi jocurile geopolitice pe piaţa gazului nu vor mai fi aşa evidente. Cred că vom asista la o scădere a preţului la gaze naturale, natural până la urmă: scăderea consumului, încălzirea vremii, ceea ce va aduce o corecţie a preţului şi la energia electrică, dar nu la nivelul anului trecut sau a celui de acum doi ani. Urmărim foarte atent piaţa ca să ştim ce vom face şi după 1 aprilie", a declarat ministrul Energiei, la B1 TV. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.