Analiştii CFA România anticipează un deficit bugetar de 7,3% din PIB în 2021 şi o rată a inflaţiei de 5,8% pentru orizontul de 12 luni, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei.
Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021 este 7,3%. Valoarea medie a anticipaţiilor în termeni reali a PIB în anul 2021 este +6,6%, iar pentru 2022 de 3,9%. Datoria publică (procent din PIB) va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 54,1%.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 5,8%. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 91% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0517 lei, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,1145 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului euro/leu pentru un orizont de 12 luni este 4,9600.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut, la valoarea de 56,6 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 12,1 puncte). Aceasta situaţie s-a datorat evoluţiei divergente a celor doua componente ale indicatorului.
"În contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipaţiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni au continuat să crească. În concordanţă cu aceste evoluţii, au crescut şi anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă de piaţa monetară, acestea indicând anticipaţii de majorare a ratei de dobândă de politică monetară de cel puţin încă trei ori în următoarele 12 luni", a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
De asemenea, cea mai mare parte a participanţilor la sondaj, 75%, anticipează ca impactul economic al coronavirusului va dura cel puţin până în trimestrul IV al anului 2022.
În contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financiare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor. Conform răspunsurilor participanţilor, principalele impedimente în implementarea factorilor ESG sunt insuficienţa informaţiilor şi lipsa expertizei în acest domeniu. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |