Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Măsura privind coborârea plafonului pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor a fost retrasă din Ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare, în urma dezbaterii publice, a declarat vineri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

"O măsură mult discutată se referă la o coborâre de plafon la microîntreprinderi. Această măsură a fost retrasă din ordonanţa de urgenţă. Azi dimineaţă a fost publicată noua formă a ordonanţei. Şi aici aş vrea să mulţumesc mediului economic, în primul rând, dar şi presei, pentru că acesta este scopul punerii unui act normativ în transparenţă decizională. Actul normativ, e adevărat, se elaborează intern, în urma unui dialog, dar după ce e pus în transparenţă decizională intră în mod oficial în dezbatere publică. Şi iată că în urma dezbaterii publice se găsesc soluţii care să nu afecteze sau să aibă incidenţă asupra mediului economic", a explicat Câciu.

 



Joi, Ministerul Finanţelor a postat un proiect de ordonanţă de urgenţă ce vizează mai multe măsuri în domeniul fiscal-bugetar, printre care şi micşorarea de la 1 milion de euro la 500.000 de euro a pragului veniturilor până la care o companie putea fi încadrată în categoria microîntreprinderilor, astfel că multe firme ar fi urmat să plătească impozit de 16% din profit, în loc de 1% sau 3% pe venituri, cum plătesc acum microîntreprinderile.

În nota explicativă din proiectul iniţial se arăta că reducerea pragului este determinată de faptul că România şi-a asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă o reducere graduală a ariei de aplicabilitate a acestui regim fiscal.

"Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România şi-a asumat o serie de reforme, cum este şi cazul reformei în domeniul fiscal cu privire la revizuirea cadrului fiscal, fiind astfel prevăzută şi măsura privind modificarea prevederilor specifice impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în sensul reducerii graduale a ariei de aplicabilitate a acestui regim fiscal. Luând în considerare necesitatea îndeplinirii obiectivelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, propunem reducerea plafonului de aplicare a sistemului de impozitare a veniturilor microîntreprinderilor, de la 1.000.000 euro la 500.000 euro", se arată în nota de fundamentare publicată iniţial.

Cotele de impozitare pentru microîntreprinderi sunt de 1% din valoarea veniturilor pentru firmele care au unul sau mai mulţi salariaţi şi de 3% pentru cele fără salariaţi.

Tot joi, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a criticat această iniţiativă, arătând că se opune ferm schimbării regimului de impozitare a microîntreprinderilor, îşi exprimă susţinerea pentru păstrarea sistemului actual de încadrare a firmelor în această categorie şi trage un semnal de alarmă asupra riscului ieşirii de pe piaţă a unor microîntreprinderi, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

"În cadrul PNRR sunt menţionate modificări ale sistemului de impozitare a microîntreprinderilor astfel: în Partea II. Componenta 8 - Reforma fiscală şi reforma sistemului de pensii, la punctul 17 Asistenţă tehnică pentru revizuirea cadrului fiscal, se enunţă cu titlu de exemplu 'reducerea treptată a beneficiarilor sistemului special de impozitare pentru microîntreprinderi. La acest moment şi pe baza datelor existente intern, se estimează o diminuare graduală a numărului de contribuabili care beneficiază de acest regim fiscal, după cum urmează: scădere de 15% în primul an, scădere de 33% în anul 2, scăderea cu 33% în anul 3'; Raportat la situaţia financiară a celor 490.000 de microîntreprinderi din România, care au înregistrat venituri la nivelul anului 2019, realizată de către Ziarul Financiar, acestea au o cifră de afaceri de 203,6 miliarde de lei. Aplicându-se 1% la veniturile obţinute de microîntreprinderi, rezultă că statul a încasat în medie 2,03 miliarde de lei, reprezentând 414 milioane euro la un curs de schimb de 4,9 lei", se spune în comunicat.

CNIPMMR menţionează că, în condiţiile trecerii la impozitul pe profit de 16% conform celor menţionate în PNRR, este puţin probabil să existe încasări suplimentare la bugetul de stat, în practică veniturile încasate la bugetul de stat diminuându-se cu sumele care nu vor mai fi plătite sub forma impozitului pe venit.

În acelaşi timp, organizaţia precizează că introducerea impozitului de 16% pe profit conduce la diminuarea sumelor aflate la dispoziţia antreprenorilor, ceea ce se transpune în lipsa de lichidităţi, creditare scăzută, investiţii reduse, pierderea competitivităţii, dispariţia unor microîntreprinderi. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Câciu: Dacă nu s-ar fi adoptat ordonanţa cu măsurile fiscal-bugetare, impactul brut asupra deficitului ar fi fost de 97 miliarde lei

 

Ministrul Finanţelor: România, în anul 2022, îşi va menţine traiectoria de reducere, în cadrul procedurii de deficit excesiv

 

Ministrul Finanţelor: Bugetul pe 2022 e construit pe investiţii de 7% din PIB

 

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului: Reluarea acordării voucherelor de vacanţă pentru angajaţii bugetari a fost promovată în şedinţa de Guvern

 

Guvernul a alocat peste un miliard de lei pentru 3.057 unităţi administrativ-teritoriale pentru cheltuieli de funcţionare pe acest an

 

Budăi: Guvernul a adoptat OUG privind ajutorul social pentru pensionarii cu pensia de până în 1.600 lei

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.