Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România are în plan creşterea capacităţii de înmagazinare a gazelor la peste 4 miliarde de metri cubi, de la 3 miliarde în prezent, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la inaugurarea unei staţii de uscare gaze la depozitul de la Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa, alături de premierul Nicolae Ciucă şi de conducerea Romgaz şi Depogaz.

"Vrem să creştem capacitatea de depozitare a gazelor la peste 4 miliarde de metri cubi, în 2025. Investiţiile sunt pe lista proiectelor prioritare şi vor putea fi finanţate din bani europeni. Aşa cum ne-am propus în programul de guvernare, capacitatea de înmagazinare va creşte şi va asigura atât securitatea energetică a ţării, cât şi independenţa sa energetică", a spus ministrul.

 



Investiţia inaugurată marţi, în valoare de 7,6 milioane de euro, contribuie la creşterea capacităţii de extracţie din depozitul de la Bilciureşti, care este cel mai mare depozit de gaze din ţară.

Potrivit planurilor Depogaz, un nou depozit ar putea fi construit la Fălticeni.

Totodată, ministrul a dat din nou asigurări că în această iarnă nu vor fi probleme cu alimentarea cu gaze.

"Iarna aceasta va fi ca iarna trecută, ca şi acum două ierni, pentru că avem aceleaşi capacităţi, chiar o capacitate şi mai mare de extracţie, dar nu se mai rezervă din timp capacităţi de import, ceea ce este o modalitate de a sensibiliza piaţa. Aşa-zişii specialişti care spun asta... Oare are cineva interes să ţină preţul sus? Dacă spui că există o criză, care nu există, când spui că nu vor exista gaze doar pui presiune pe preţ", a completat Popescu.

El a reiterat că preţul gazelor a crescut din cauza speculaţiilor făcute de Federaţia Rusă, prin intermediul Gazprom, care pune presiune pentru ca gazoductul Nord Stream 2 să fie dat cât mai repede în folosinţă.

"Noi estimăm că după perioada de iarnă, după pornirea conductei, preţurile vor scădea", a completat oficialul. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

 

Citește și:

 

Ministrul Energiei: Investiţiile Enel nu sunt afectate; producătorii de energie vor fi suprataxaţi doar până în martie

 

Ministrul Energiei: Azomureş va realiza în această iarnă revizia planificată pentru vara următoare

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.