COD GALBEN: 20-06-2025 Intre 07:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat, în urma unor controale efectuate la nivel naţional, retailerul Lidl Discount cu amenzi de peste 350.000 de lei şi a dispus o serie de măsuri complementare, printre care suspendarea activităţii pentru o perioadă de până la 6 luni la un magazin din judeţul Ilfov, informează joi instituţia, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma unor sesizări primite în întreaga ţară, echipe de comisari pentru protecţia consumatorilor, coordonate de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, împreună cu directorul general al instituţiei, Paul Anghel, au efectuat o serie de controale la magazine ale lanţului retailerului Lidl Discount, la nivel naţional.

În urma verificărilor, până în acest moment, au fost aplicate amenzi de peste 350.000 de lei, la care s-au adăugat măsuri complementare de: încetare a practicilor comerciale incorecte; retragerea de la comercializare a produselor alimentare neconforme; oprirea temporară a prestării serviciului pentru anumite zone din magazine, în general, cele care conţineau vitrine de refrigerare sau de congelare; propuneri de suspendare a activităţii pentru o perioadă de până la 6 luni, la un magazin din judeţul Ilfov.

Cele mai frecvente abateri constatate au fost: utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate sau într-o fază avansată de deteriorare; comercializarea unor produse cu termen de valabilitate depăşit; comercializarea unor legume-fructe cu modificări din punct de vedere organoleptic; prezenţa unui strat gros de gheaţă pe lăzile frigorifice; prezenţa unor insecte congelate în vitrinele frigorifice, a unor resturi alimentare, praf sau lichide provenite de la defecţiuni de funcţionare; neconcordanţa preţurilor de la raft cu cele de la casa de marcat; nerespectarea regulilor privind promoţiile; deficienţe privind modul de preparare a produselor de patiserie-brutărie; utilizarea unor agregate de coacere neigienizate şi deficienţe frecvente de etichetare şi informare a consumatorilor.

"Mă surprinde să continui să văd astfel de imagini, în marile magazine. Este intolerabil să găseşti insecte congelate într-o vitrină despre care reprezentantul operatorului economic spune că sunt igienizate la fiecare două zile. Tocmai am intrat în luna sărbătorilor de iarnă şi îi anunţ pe toţi operatorii economici că vom intensifica şi mai mult controalele, în mod deosebit în zona alimentară", a declarat preşedintele ANPC. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.