Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia Europeană a aprobat primul proiect transfrontalier de infrastructură inteligentă ("smart grid") al României, dezvoltat în parteneriat de către Delgaz Grid SA, compania de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, parte a grupului E.ON, CNTEE Transelectrica SA, operatorul naţional de transport şi sistem, şi MAVIR, operatorul de transport maghiar, informează Transelectrica.

Proiectul "Smart Grid" Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN) a fost inclus pe lista a 5-a a Proiectelor de Interes Comun (PCI), adoptată la sfârşitul săptămânii trecute de Comisia Europeană, şi are o valoare de aproximativ 150 milioane euro.

"Proiectul CARMEN are o valoare de aproximativ 150 milioane euro, iar implementarea acestuia se va derula pe o perioadă de 6 ani, începând cu anul 2023, urmând a fi propus spre finanţare în cadrul programului Connecting Europe Facility (CEF). În urma adoptării sale de către Comisie, Actul Delegat ce cuprinde proiectul celei de-a 5-a liste PCI va fi prezentat Parlamentului European şi Consiliului. Ambii legiuitori au la dispoziţie două luni pentru a accepta sau a respinge lista - proces care poate fi prelungit cu încă două luni, dacă este necesar. În baza prevederilor legale aplicabile, legiuitorii nu au posibilitatea de a modifica proiectul de listă", se precizează în comunicatul Transelectrica transmis miercuri AGERPRES.

Proiectele de Interes Comun sunt proiecte-cheie de infrastructură energetică transfrontalieră pentru construirea unei pieţe interne a energiei a UE, mai integrată şi mai rezilientă, şi pentru urmărirea obiectivelor în materie de energie şi climă.

Cea de-a 5-a listă PCI cuprinde 98 de proiecte: 67 în domeniul transportului şi stocării energiei electrice, 20 în domeniul gazelor naturale, 6 proiecte de reţele de CO2 şi 5 proiecte de reţele de distribuţie energie electrica inteligente. De asemenea, lista a 5-a PCI cuprinde încă 4 proiecte de interes comun dezvoltate de CNTEE Transelectrica SA, parte a Clusterului România - Serbia "Mid Continental East Corridor", incluzând: Linia de Interconexiune dintre Reşiţa (RO) şi Pancevo (RS), Linia Internă dintre Porţile de Fier şi Reşiţa, Linia Internă dintre Reşiţa şi Timişoara/Sacalaz, precum şi Linia Internă dintre Arad şi Timişoara/Sacalaz.

Potrivit Transelectrica, prin intermediul proiectului CARMEN, partenerii vizează modernizarea şi dezvoltarea reţelelor de transport şi de distribuţie energie electrică, precum şi creşterea interoperabilităţii acestora, atât la nivel naţional, cât şi european, în sensul atingerii obiectivelor de interes comun. Astfel, se estimează modernizarea a 23 de staţii de transformare, 65 de posturi de transformare, linii aeriene de înaltă tensiune şi implementarea tehnologiilor IT şi de comunicaţii specifice, instalarea în reţeaua electrică de transport a unor mijloace moderne de control al tensiunii la nivelul sistemului energetic.

"CARMEN va contribui în mod direct la creşterea capacităţii de preluare în reţeaua de joasă tensiune a electricităţii produse din surse regenerabile de către prosumatori, proiectul reprezentând un pas extrem de important în direcţia accelerării greenificării şi digitalizării reţelei de transport şi distribuţie a energiei electrice gestionate de cei trei parteneri", se mai precizează în comunicat.AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.