COD GALBEN: 28-11-2021 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia Europeană ar putea aproba planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia în ianuarie 2022, după ce compania va face dovada că există investitori interesaţi de proiectele sale de dezvoltare, a afirmat, miercuri, preşedintele directoratului Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan.

"La ultima analiză, reprezentanţii Comisiei Europene au apreciat progresul făcut de România şi au arătat că doar timpul ne desparte de o decizie favorabilă. Mai avem de făcut o dovadă că planul de restructurare înseamnă şi atragerea de investitori pentru implementarea proiectelor noi", a precizat Burlan, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

El a arătat că există 17 companii care au cumpărat caietele de sarcini pentru a participa alături de CE Oltenia la cele opt proiecte fotovoltaice şi două pe gaze.

"Toţi investitorii, din cei 17, sunt interesaţi de proiectele fotovoltaice şi jumătate dintre ei vor să ni se alăture ca parteneri şi în proiectele pe gaz. Până la finalul lunii noiembrie aşteptăm ofertele angajante", a susţinut el.

Mai departe, Comisia Europeană ar urma să aprobe planul de restructurare al CE Oltenia cel mai probabil în luna ianuarie 2022, a adăugat oficialul companiei.

Cu o putere disponibilă de 3.570 MW, Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari producători de energie din România şi contribuie la asigurarea securităţii energetice naţionale, în principal în momentele extreme de secetă prelungită sau în perioade de iarnă cu temperaturi scăzute, perioade în care aportul adus de centralele pe cărbune în structura producţiei a crescut până la aproape 35%.
AGERPRES/(autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.