COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, ora 10 – 9 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Creşterea înregistrată la plata cu cardul reprezintă un semn de maturitate a pieţei, nu numai a consumatorului, ci şi a comerciantului, la fel şi creşterea valorii tranzacţiilor, a declarat, vineri, la evenimentul online organizat de PayU, dedicat Black Friday 2021, Cristi Movilă, general manager al VTEX pentru Europa de Est şi zona EMEA.

"E clar că, pe de o parte, creşterea înregistrată pe plata cu card reprezintă un semn de maturitate a pieţei, nu numai a consumatorului, ci şi a comerciantului. La fel şi creşterea valorii tranzacţiilor. E clar că oamenii vor să cumpere produse pe care oricum le-ar fi cumpărat, dar le-ar fi cumpărat din offline. Legat de funcţionalităţi, avem o fereastră până în momentul în care comerciantul decide să proceseze sau până în punctul în care spune 'Până aici las clientul să intervină pe comandă', iar clientul în platforma noastră poate să adauge, să scoată produse, nu trebuie să anuleze comanda. Această funcţionalitate ajută mai ales pentru achiziţii de acum, de Black Friday. Ce mi s-a părut întotdeauna interesant este că de Black Friday toată lumea vede beneficiile online-ului. Tranzacţiile online sunt mai multe decât tranzacţiile offline. Ce m-a distrat întotdeauna este de ce nu putem să păstrăm aceleaşi motive şi în restul anului...? Vom ajunge la un pas în care aceste beneficii vor fi văzute pe parcursul întregului an", a afirmat Movilă.

VTEX furnizează o platformă enterprise de comerţ electronic, care permite brandurilor şi retailerilor să realizeze un time-to-market mai rapid, să ajungă la clienţii din oricare canal şi să descopere noi arii pentru dezvoltare.

Compania a fost înfiinţată în Brazilia, iar acum se extinde la nivel global, fiind lideri în accelerarea transformării comerţului electronic din America Latină. Platforma VTEX este concepută în conformitate cu standarde şi cu funcţionalităţi de tip enterprise-level, iar peste 2.000 de clienţi cu peste 2.500 de magazine active în 32 de ţări apelează la platformă.

Platforma enterprise de comerţ digital a înregistrat, în trimestrul al doilea al acestui an, venituri totale de 30,9 milioane de dolari, în creştere cu 22,1%, în dolari, comparativ cu perioada similară din 2020, şi cu 18,2%, excluzând efectele fluctuaţiilor cursului de schimb.

Procesatorul de plăţi PayU organizează, vineri, pe durata a 12 ore, evenimentul online Black Friday HUB by Pay. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.