Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Toţi clienţii Poştei Române vor avea acces în unităţile poştale din întreaga ţară fără a fi nevoiţi să prezinte Certificatul verde, informează compania, într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

"Compania Naţională Poşta Română asigură clienţilor săi acces total la serviciul universal în toate subunităţile poştale, în condiţii de siguranţă, în contextul suplimentării măsurilor de limitare a răspândirii infectării cu SARS-Cov-2. Toţi clienţii Poştei Române, care au probleme de rezolvat la oficiile poştale, pot intra în incinta subunităţilor noastre fără a prezenta certificatul verde. Pensionarii şi părinţii pot să ridice pensiile şi alocaţiile aşa cum au făcut-o şi până acum! Aşadar, la intrarea în oficii, nu solicităm prezentarea Certificatului verde, prin care să faceţi dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (...)", precizează CNPR.

Compania recomandă, totodată, purtarea în mod corect a măştii de protecţie, care trebuie să acopere gura şi nasul, dezinfectarea mâinilor, atât la intrare, cât şi la ieşire, folosind dezinfectantul pus la dispoziţie în incinta subunităţii poştale, respectarea regulii de prezenţă a unei singure persoane în incinta oficiului, precum şi respectarea distanţării sociale, de cel puţin 2 metri între persoane, atunci când se aşteaptă la intrare.

"Prin natura activităţii sale de furnizor de servicii poştale universale, Poşta Română este exceptată, în conformitate cu art.12, alin. (8) din Anexa la HG 1130/2021 de la prevederile Hotărârii pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Toate aceste măsuri sunt luate pentru a proteja sănătatea dumneavoastră şi pe a colegilor noştri. Împreună, cu responsabilitate şi conformare, vom pune capăt pandemiei", se menţionează în comunicat.

Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional şi distribuie, săptămânal, mai mult 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române, iar peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. AGERPRES/((AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.