COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aplicaţia mobilă Ghişeul.ro va fi lansată în martie-aprilie 2022, în urma unei colaborări cu Mastercard, şi va oferi posibilitatea cetăţeanului de a se loga cu datele biometrice, a anunţat, vineri, într-o conferinţă, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea.

"Estimăm că în luna martie sau în luna aprilie a anului viitor va fi gata aplicaţia mobilă a platformei Ghişeul.ro. Am ales să punem în vârful listei de priorităţi această aplicaţie mobilă pentru că, în urma studiilor pe care le-am efectuat, peste 70% dintre utilizatori folosesc Ghişeul.ro de pe telefonul mobil. Colegii de la Mastercard au venit alături de noi şi ne-au ajutat în dezvoltarea acestei aplicaţii. Va fi o aplicaţie unică pentru instituţiile publice din România deoarece, printre multe funcţionalităţi, va oferi posibilitate cetăţeanului de a se loga cu datele biometrice, ceea ce este un lucru extraordinar. În viitor, avem în plan să aducem cât mai multe servicii publice în Ghişeul. ro", a menţionat Octavian Oprea, în cadrul evenimentului "Ziua naţională a comerţului electronic", organizat de Asociaţia Română a Magazinelor Online.

Şeful ADR a mai spus că Academia de Studii Economice din Bucureşti este prima universitate înrolată în platforma Ghişeul.ro.

"O mare realizare ar fi faptul că am adus Academia de Studii Economice din Bucureşti în Ghişeul.ro. Este prima universitate înrolată în platformă. De aproximativ două săptămâni, studenţii Academiei de Studii Economice din Bucureşti îşi pot plăti prin platforma Ghişeul.ro taxele de şcolarizare şi aşa mai departe. Noi am luat decizia, odată cu intrarea platformei Ghişeul.ro în portofoliul Autorităţii pentru Digitalizarea României, să transformăm platforma Ghişeul.ro într-un hub la care are acces orice entitate privată. Practic, orice aplicaţie din România care prestează nişte servicii de utilitate publică sau orice aplicaţie din România care doreşte să utilizeze mecanismul de autentificare al platformei Ghişeul. ro, în urma unui audit de securitate, se poate interconecta cu platforma. Pentru moment, aceste servicii sunt gratuite, dar vedem pe viitor", a adăugat Oprea.

Potrivit acestuia, costurile de dezvoltare şi de menţinere a platformei ar putea fi acoperite cu bani care vin din astfel de interconectări. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.