COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 06:55 si 08:00 se va semnala Local, averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Gorj, Zona de munte a județului Gorj, respectiv zona de munte a localităților, Județul Mehedinţi, Zona de munte a județului Mehedinţi, respectiv zona de munte a localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sistemele de control în domeniul producţiei şi comercializării produselor de pescuit aplicate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Controlul Alimentelor (ANSVSA) acoperă toate etapele de obţinere a produselor pescăreşti, pornind de la producţia primară şi până la nivelul furnizării acestor produse către consumatorul final, potrivit concluziei misiunii de audit realizată de experţii Comisiei Europene, se menţionează într-un comunicat remis vineri de ANSVSA.

O echipă de experţi ai Comisiei Europene, asistaţi de reprezentanţi ai ANSVSA, a realizat, în perioada 20 septembrie - 1 octombrie, evaluarea sistemelor de control oficial în domeniile producţiei şi comercializării peştelui şi a produselor de pescuit.

"Reuniunea de încheiere a misiunii de audit s-a desfăşurat astăzi, 1 octombrie, în sistem videoconferinţă, şi s-a concluzionat că ANSVSA pune în aplicare un sistem de control care acoperă toate etapele de obţinere a produselor pescăreşti, pornind de la producţia primară până la nivelul furnizării acestor produse către consumatorul final", se precizează în comunicatul ANSVSA.

Evaluarea a analizat structura organizatorică, capacitatea autorităţii competente, sistemele de control oficial implementate în sectoarele peştelui şi produselor de pescuit, precum şi modul de respectare al standardelor de performanţă solicitatate de legislaţia relevantă.

În audit au fost incluse controale documentare, verificări ale diferitelor înregistrări şi note de control, constatările consemnate, dar şi urmărirea modului în care au fost remediate deficienţele constatate în timpul controalelor oficiale.

Pentru a valida performanţa ANSVSA în timpul controalelor oficiale, echipa de audit a efectuat, împreună cu reprezentanţii ANSVSA, controale la faţa locului, în diferite unităţi de producţie sau comercializare a peştelui şi produselor din pescuit.

Printre domeniile specifice analizate de echipa de audit s-au numărat respectarea cerinţelor generale şi specifice de igienă în unităţile de profil, sursele de aprovizionare, calitatea materiei prime, echipamentele şi procedurile de lucru existente, sistemele şi procedurile bazate pe analiza riscului, trasabilitatea, calitatea apei, standardele de piaţă pentru comercializarea peştelui şi a produselor din pescuit, etichetarea etc. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.