COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat vineri, la Cluj, că marea provocare a UE pe domeniul agriculturii este de a-şi atinge obiectivele propuse în ceea ce priveşte calitatea hranei, dar, în acelaşi timp, de a face faţă şi concurenţei din afara UE.

El a explicat că până în 2030 UE îşi propune reducerea cu 50% a consumului de pesticide, reducerea cu 20% a consumului de îngrăşăminte, agricultură ecologică pe minimum 25% din suprafaţă, creşterea suprafeţei de teren pentru biodiversitate, reducerea cu 50% a utilizării anti-microbienilor, ceea ce va duce la o hrană mai mai valoroasă, dar şi mai scumpă, fiindcă vor creşte preţurile de cost.

"Cele două strategii, Farm to fork (de la fermă la furculiţă n.red.) şi Biodiversitate, îşi propun această strategie, o hrană suficientă, sănătoasă, dar la preţuri accesibile. Iar metodele să fie cât mai prietenoase cu mediul. (...) Întrebarea şi îngrijorarea fermierilor şi a miniştrilor agriculturii este dacă vom putea proteja spaţiul european de pătrunderea alimentelor din ţări terţe care nu-şi propun aceste ţinte ambiţioase şi care nu vor respecta aceste exigenţe, iar cumpărătorul european va cumpăra acea marfă, care, chiar dacă va fi mai proastă, va fi mai ieftină. Atunci, primul efect va fi destabilizarea economică a fermierilor europeni şi falimentul lor, cheltuind, totuşi, 357 de miliarde. Asta este îngrijorarea şi semnul de întrebare pe care trebuie să ni-l punem", a spus Adrian Oros.

El a amintit, în context, şi de sumele de bani alocate pentru o agricultură de calitate superioară.

"Avem un context anume. Am trecut anul trecut printr-o criză medicală fără precedent, urmată de o criză economică, care, din păcate, continuă. Şi criza medicală, criza sanitară se pare că nu se va opri. Este anul în care trebuie să finalizăm Planul Naţional Strategic şi noi aici în ţară, şi fiecare ţară. (...) Cum se va derula politica agricolă comună, care, iată, va trebui să cheltuie 365 de miliarde de euro. Dar să le cheltuie, pe de o parte, atingând acele obiective ambiţioase de mediu şi climă, care şi le-a propus în Green Deal şi în cele două strategii, Biodiversitatea şi Farm to fork, dar, în acelaşi timp, să nu destabilizăm fermierii europeni, inclusiv fermierii români. Asta este marea întrebare. Noi, ca ţară, avem 21,65 de miliarde de euro alocaţi, bani europeni, la care vin banii în completare, cofinanţare, bani de la bugetul naţional şi, sigur, foarte mulţi bani investiţi de fermierii şi companiile din România", a mai spus Adrian Oros.

El a participat, vineri, la Gala fermierilor din Transilvania, organizată la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, eveniment în cadrul căruia, printre altele, sunt dezbătute problemele fermierilor.

Agenda evenimentului propune teme diverse şi importante pentru comunitatea fermierilor din Transilvania, iar în partea a doua a galei va avea loc o festivitate de premiere, prin care vor fi recompensaţi tinerii fermieri, femeile din agricultură, excelenţa în acest domeniu, schimburile de bune practici, inovarea sau crearea locurilor de muncă.

Gala Fermierilor din Transilvania se desfăşoară sub egida Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. AGERPRES / (A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.