Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Raiffeisen Bank cu 100.000 de lei pentru practică comercială incorectă şi a decis suspendarea activităţii băncii referitoare la acest comportament, măsură aplicată în premieră în România, precum şi restituirea comisioanelor încasate ilegal de la clienţi, informează ANPC.
Amenda de 100.000 de lei a fost aplicată Raiffeisen Bank după ce banca nu a respectat o decizie definitivă a justiţiei, care a decis în februarie 2020 că Raiffeisen a comis o practică comercială incorectă atunci când a mărit unilateral dobânzile clienţilor care solicitau restructurarea creditelor.
Potrivit reprezentanţilor ANPC, aproximativ 14.000 de clienţi beneficiari de credite au fost afectaţi de practica comercială incorectă a Raiffeisen Bank.
ANPC precizează că Raiffeisen Bank nu a pus în practică decizia instanţei de judecată timp de aproape 1 an şi 7 luni de la emiterea acesteia.
Iniţial, în iulie 2014, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a emis un ordin prin care a dispus încetarea practicii comerciale incorecte ce constă în decizia unilaterală de a mări, la momentul restructurării creditelor, marjele din componenţa dobânzii, prin introducerea în marjele de dobândă a comisionului de administrare la care banca a renunţat expres prin actele adiţionale semnate cu clienţii, subliniază Autoritatea.
Ulterior, în februarie 2020, instanţa de judecată a emis hotărârea definitivă prin care practica băncii a fost stabilită ca fiind o practică contrară diligenţelor profesionale, notează ANPC.
Astfel, instanţa de judecată a constatat că operatorul economic a profitat de dificultăţile financiare ale consumatorilor care nu aveau posibilitatea de plată a ratelor creditului, astfel încât cu ocazia restructurării, după o perioadă scurtă în care ratele aveau o valoare redusă, banca a mărit nejustificat dobânzile percepute, determinând consumatorii să încheie actele adiţionale şi prin crearea aparenţei unui beneficiu constând în renunţarea Raiffeisen Bank la încasarea comisionului de administrare, în realitate costul creditului nefiind diminuat din moment ce reducerea determinată de renunţarea la comisionul de administrare a fost depăşită de majorarea produsă de modificarea dobânzii, potrivit reprezentanţilor ANPC.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor subliniază că sumele reţinute incorect de Raiffeisen Bank nu au fost încă restituite clienţilor prejudiciaţi. Potrivit sursei citate, sumele reţinute incorect ar putea depăşi 10 milioane de euro.
"Dat fiind că, în urma monitorizării procesului de remediere a efectelor negative din punct de vedere financiar, pentru consumatori, generate şi constatate, în 2014, de practica comercială incorectă a băncii, aceasta - în timpul scurs de la termenul pronunţării sentinţei definitive a instanţei, respectiv 6.02.2020, de aproximativ 1 an şi 7 luni - nu a dat curs obligaţiei stabilite, consumatorii fiind prejudiciaţi, pe de o parte, prin faptul ca sumele reţinute incorect, din comisioane, nu au fost încă restituite şi pe de altă parte, nu s-au efectuat şi aplicat recalculările dobânzilor pentru creditele restructurate, ANPC a aplicat o amendă contravenţională de 100.000 lei, la care se adăugă propunerea aplicării sancţiunii complementare de suspendare a activităţii băncii cu privire la practica comercială incorectă ce constă în decizia unilaterală a băncii ca la momentul restructurării creditelor, să mărească marjele din componenţa dobânzii, prin introducerea în acestea a comisionului de administrare la care aceasta a renunţat expres prin actele adiţionale semnate cu clienţii şi de restituire a sumelor încasate incorect către consumatori până la încetarea practicii comerciale incorecte (măsură aplicată în premieră, în România) şi a sancţiunii complementare de restituire a contravalorii comisionului de administrare camuflat sub forma unei componente a marjei de dobândă, în termen de maximum 15 zile", se precizează în documentul ANPC. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |