COD GALBEN: 09-12-2021 ora 10 Intre 10 decembrie, ora 08:00 – 10 decembrie, ora 22 se va semnala intensificări ale vântului COD GALBEN: 09-12-2021 ora 10 Intre 10:00 si 12:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcţie de condiţiile locale formarea gheţuşului in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Vâlcea, Județul Dolj, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 09:10 si 15:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 55 - 75 km/h in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Polistiren Expandat din România, ROMPES, au discutat cu deputatul Oana Özmen, membru în Comisia de Eficienţă Energetică, şi cu Neculai Tănase, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, despre modalităţi privind eficientizarea energetică, conform unui comunicat al asociaţiei.

Discuţiile au vizat o sferă largă de teme, de la modalităţi privind eficientizarea energetică, normative europene şi legislaţie românească, până la subiecte actuale, precum creşterea accelerată a preţului materiilor prime şi, implicit, a produselor destinate domeniului construcţiilor. Întrevederea se înscrie în seria de întâlniri iniţiate de deputatul Oana Özmen, cu actorii principali din sectorul privat, oameni direct implicaţi în industria eficienţei energetice, în perspectiva elaborării unor viitoare iniţiative legislative corecte, documentate şi eficiente.

"Am iniţiat întâlniri cu asociaţiile profesionale din domeniu, întrucât sunt interesată, în mod real, de problemele pe care le întâmpinăm, la momentul actual, în domeniul eficienţei energetice. Am fost plăcut surprinsă de deschiderea tuturor reprezentanţilor pe care i-am întâlnit şi de dorinţa lor de a ne furniza informaţii corecte, actuale şi concrete. Am susţinut, încă de la începutul mandatului meu, că orice iniţiativă sau proiect de lege trebuie realizate în discuţii ample şi argumentate, nu doar de la înălţimea biroului parlamentar. Este nevoie să coborâm la firul ierbii şi să începem să construim legi corecte, documentate, fără a mai lăsa loc de interpretări care produc haos", a declarat Oana Özmen.

Secretarul de Stat, Neculai Tănase, a subliniat în cadrul întâlnirii cu membrii ROMEPS faptul că "este absolut necesar ca autorităţile statului să aibă un parteneriat real cu mediul de afaceri din România.

"De asemenea, un resort fundamental pe care trebuie să îl dezvoltăm este cel al resursei umane specializate, care să ştie să identifice problemele, să aplice corect legile şi să ofere soluţii. Specialiştii sunt un pilon structural fără de care nu putem schimba nimic, în niciun domeniu, indiferent de cât de mult ne dorim noi acest lucru. Sunt un partener de încredere al mediului privat şi ofer oricând suportul meu oricărei iniţiative ce are ca scop final o îmbunătăţire a cadrului legislativ legat de eficienţa energetică", a spus Neculai Tănase

La rândul său, Şerban Căzănişteanu, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Polistiren Expandat din România, ROMPES, a subliniat că România are nevoie de politici coerente şi clare, cu atât mai mult cu cât există resursele necesare pentru a atinge toate ţintele de energie regenerabilă şi eficienţă energetică.

"Suntem încântaţi şi salutăm abordarea doamnei deputat Oana Özmen, alături de domnul secretar de stat, Neculai Tănase. Noi, reprezentanţii industriei EPS, am fost şi vom rămâne mereu deschişi schimbului de informaţii, la fel de mult cum ne interesează şi un feedback corect şi transparent. Dacă până acum dialogul cu autorităţile din domeniu a fost unul destul de anevoios, întâlnirea de astăzi ne oferă un orizont spre o schimbare de care România are nevoie. Sunt necesare politici coerente şi clare, cu atât mai mult cu cât avem resursele necesare pentru a atinge toate ţintele de energie regenerabilă şi eficienţă energetică. Noi, şi ceilalţi actori esenţiali din piaţă, ne dorim ca deschiderea şi implicarea pe care le-am văzut astăzi să fie preluate şi amplificate de cât mai mulţi decidenţi politici", a declarat Şerban Căzănişteanu.

Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) a fost înfiinţată în anul 2004, din 2011 activând sub această denumire. Asociaţia îşi propune să promoveze pe piaţa din România un standard de calitate pentru producătorii de polistiren şi să vegheze la respectarea reglementărilor. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.