Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat marţi dimineaţa o atenţionare Cod galben de disconfort termic ridicat valabilă în 11 judeţe şi în Capitală, până joi, şi o alta de instabilitate atmosferică accentuată pentru 17 judeţe, valabilă până miercuri dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, de marţi până joi, local, în sudul şi sud-estul ţării, disconfortul termic se va menţine ridicat şi pe arii restrânse va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 şi 36 de grade, iar minimele, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade.

 

Sursa: meteoromania.ro



Se vor afla sub Cod galben judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Pe de altă parte, de marţi, ora 10:00, până miercuri, la ora 10:00, local, la munte, în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25-45 l/mp.

 

Sursa: meteoromania.ro



Judeţele Vaslui, Galaţi, Tulcea, Brăila, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Cluj se vor afla integral sub Cod galben, iar Suceava, Neamţ, Covasna, Braşov, Argeş, Alba şi Harghita parţial.

ANM subliniază că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.