COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Metrorex va demara acţiunile necesare pentru asigurarea pazei la metrou de către Jandarmerie, potrivit unei adrese transmisă de companie către "Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM) şi publicată luni de organizaţia sindicală.
"Cu referire la propunerea dumneavoastră ca paza în reţeaua de metrou să fie asigurată de jandarmi (...), în scopul de a materializa propunerea (...), vom demara acţiunile necesare pentru asigurarea prezenţei jandarmeriei în cadrul reţelei de metrou care să asigure paza bunurilor materiale, ordinea publică, siguranţa călătorilor şi a lucrătorilor de la metrou", se menţionează în adresa trimisă de Metrorex către USLM, conform copiei publicată de organizaţia sindicală.
Documentul este datat vineri, 21 mai, şi semnat de directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv, potrivit copiei remisă jurnaliştilor de reprezentanţii USLM.
Preşedintele USLM, Ion Rădoi, a apreciat că folosirea Jandarmeriei pentru serviciile de pază în sistemul de metrou ar dubla costurile plătite în prezent pentru acestea.
"S-au făcut nişte comparaţii cu firmele de pază actuale şi Jandarmeria, din câte cunosc, ar duce cel puţin la un preţ dublu. Dar nu ştiu cifra, ştiu doar ce mi s-a spus de directorii de dinainte", a declarat Ion Rădoi într-o conferinţă de presă.
Liderul sindicatului de la metrou a mai precizat că în prezent există între 500 şi 600 de paznici, angajaţi ai unei firme private, care asigură siguranţa în sistemul de metrou.
"Nu ştiu cu exactitate, dar din datele pe care le deţinem şi noi, la firma de pază sunt 500 - 600, pe acolo", a arătat Ion Rădoi.
În aceeaşi adresă, Metrorex propune organizaţiei sindicale de la metrou să elibereze spaţiul de la Piaţa Unirii 1 dat în folosinţa USLM pentru ca acesta să fie folosit de Jandarmerie, urmând ca Metrorex să ofere organizaţiei sindicale spaţii în cadrul Depoului Pantelimon.
Liderul USLM a respins această propunere şi apreciat că ea reprezintă o încercare a Metrorex de a destabiliza organizaţia sindicală.
"Este o încercare de destabilizare a sindicatului, asta este clar. Aduc 5 jandarmi aici (în sediul USLM de la Piaţa Unirii 1, n.r.) şi te dau afară", a adăugat Ion Rădoi. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, imagine: Daniel Mihalcea, editor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.