Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Industria turismului balnear din România se aşteaptă la un grad de ocupare de 50% pentru vacanţa de Paşte şi 1 Mai, în condiţiile în care majoritatea procedurilor specifice sectorului nu se pot realiza din cauza restricţiilor impuse de pandemie, a declarat, pentru AGERPRES, Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR).

"În perioada 1-7 mai, deja toate staţiunile funcţionează, toţi agenţii economici din turism balnear funcţionează, cu restricţiile care sunt impuse de autorităţi. Şi cele de la mare, Eforie Nord, Eforie Sud, Mangalia, Techirghiol, Neptun, toată salba de acolo, pentru că şi acolo sunt foarte multe complexuri balneare, din 28 aprilie au început să se deschidă şi au programe speciale pentru minivacanţă. După telefoanele pe care le-am dat colegilor mei, este un grad de ocupare bun, deşi el este limitat pentru că nu poţi să depăşeşti 70%, dar ţinând cont de sărbătoarea de Paşte sunt mulţumiţi colegii mei. Se vede un reviriment în activitate, se simte. Ceea ce este important este să ţinem sub control şi să nu crească gradul de infecţie, pentru că atunci vor apărea probleme. La ora actuală, un grad de ocupare de 40-50% este, după părerea mea, un grad de ocupare bun, raportat la teama aceasta pe care o au oamenii în a veni. Pe de o parte oamenii nu vin, dacă nu pot să îşi facă împachetări cu nămol sau cu parafină sau băile cu apă caldă, apă termală", a explicat Rădulescu.

El a precizat că la hotelurile care depind de activitatea propriu-zisă de tratament balnear gradul de ocupare este mai scăzut din cauza restricţiilor.

"Se observă că la hotelurile dependente de tratament gradul de ocupare este scăzut, undeva la 20-30%. La hotelurile cu Spa şi wellness, acolo unde oamenii vin, în general cei mai tineri, deşi şi acolo pot fi făcute doar anumite profiluri, în anumite condiţii, cu distanţare şi aşa mai departe, ne aşteptăm undeva la 40%, maximum 50% grad de ocupare. Este foarte bine, dar sigur că asta nu ne asigură nouă o rentabilitate, să putem face investiţiile de care aveam nevoie. Investiţii pe care le-am anulat", a spus Rădulescu.

Preşedintele OPTBR a reamintit că, din luna iunie a anului trecut, tot ceea ce reprezintă tratamente balneo la interior sunt interzise din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce a dus la pierderi de peste 70% în industrie.

"Noi din luna iunie suntem închişi. Asta înseamnă că, prin ordin al ministrului, avem închisă în totalitate activitatea de termohidroterapie, tot ceea ce înseamnă terapie cu apă caldă, împachetări cu nămol, împachetări cu parafină. Este interzisă, de asemenea, activitatea aerosoloterapiei, şi avem staţiuni specializate în această activitate. Iar piscinele interioare, piscinele terapeutice sunt închise la noi, deşi activitatea primordială se realizează în baza de tratament unde se fac procedurile calde. Le-am ţinut deschise doar pe cele care sunt în afara, dar oamenii vin pentru asta, pentru tratamente. Tot ceea ce înseamnă tratamentul nostru definitoriu este închis. Activitatea noastră se desfăşoară cu mari pierderi, uriaşe, până la 70% din activitatea anului 2019, care este un an de referinţă. Pentru că nu putem face comparaţie cu 2020, un an în care nu am funcţionat, am fost închişi, mai mult cu tratamente individuale", a adăugat Nicu Rădulescu.AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.