Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Creşterea finanţării de la Uniunea Europeană disponibilă pentru guvernele din Europa Centrală şi de Est va stimula creşterea Produsului Intern Brut însă provocările de implementare vor limita câştigurile în unele ţări, susţine agenţia de evaluare Moody's Investors Service într-un raport publicat marţi.

"O majorare a finanţării de la UE va accelera creşterea economică în CEE iar indicatorii fiscali ar putea să se îmbunătăţească şi ei. Acestea fiind spuse, provocările de implementare ar putea încetini sau chiar reduce progresele în ţări precum Croaţia, Bulgaria şi România, care vor beneficia cel mai mult de finanţare", susţine Heiko Peters, analist şef la Moody's Investors Service.

Potrivit Moody's, Croaţia, Bulgaria şi România vor înregistra cele mai mari câştiguri, de 1, 1 şi respectiv 0,8 puncte procentuale pe an, de-a lungul perioadei 2021-2027, cu condiţia absorbţiei complete a finanţării tradiţionale şi a granturilor din Facilitatea de Revenire şi Rezilienţă. Comparativ, Slovenia, Cehia şi Polonia vor înregistra cele mai mici creşteri de 0,2 puncte procentuale pe an.

Cu toate acestea, Moody's subliniază că provocările de implementare vor fi cele mai semnificative tocmai în ţările care urmează să beneficieze cel mai mult de pe urma fondurilor de la UE, precum Croaţia, Bulgaria şi România. În schimb, în Cehia şi Slovenia este cel mai probabil să se atingă în totalitate progresele relativ mici datorită indicatorilor lor favorabili cu privire la gradul de absorbţie şi capacităţile instituţionale.

Agenţia de evaluare susţine că finanţarea de la UE pentru regiunea CEE va creşte substanţial în perioada 2021-2027, comparativ cu perioada 2014-2020. Regiunea CEE ar urma să primească 46% din finanţarea pentru politica de coeziune şi dezvoltare rurală a UE. De asemenea, va primi 22% din toate granturile şi împrumuturile prevăzute în Facilitatea de Revenire şi Rezilienţă şi 21% din împrumuturile din facilitatea SURE. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.