Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Certificatul verde nu îşi va îndeplini rolul dacă nu va spune foarte clar că statele comunitare trebuie să respecte aceleaşi reguli şi dacă fiecare ţară va avea regulile sale, a declarat, marţi, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, la conferinţa online "Noua adeverinţă electronică verde în context COVID-19. Facilitarea liberei circulaţii în UE", organizată de Biroul Parlamentului European în România.
 


"Ce nelămurire avem noi este dacă această adeverinţă este doar un document în care vezi dacă e vaccinat sau nu cineva sau dacă duce şi la unificarea unor reguli. Pentru că iată ce se întâmplă azi: unele ţări europene te primesc cu vaccin, altele nu, unele te primesc cu test, dar trebuie să stai în carantină. Deci ce vreau eu şi ce ne-am dori noi cu toţii e ca acest certificat verde să vină şi cu nişte reguli foarte clare pe care să le respecte ţările din comunitatea europeană.(...) Altfel, vă spun că va continua această confuzie şi evident că certificatul verde este extraordinar de bun, dar eu cred că nu îşi îndeplineşte rolul până la capăt dacă nu spune foarte clar că ţările trebuie să respecte aceleaşi reguli şi dacă vom bâjbâi în continuare de la o ţară la alta cu regulile ei. În afară de asta, aş sugera să se comunice mai mult şi mai bine pentru că sunt foarte multe fake news şi lucrurile trebuie explicate şi clarificate", a spus Burcea.

Acesta a subliniat că nu este foarte optimist în legătură cu modul în care se va implementa certificatul verde şi că nu îl vede aplicabil de la 1 iunie.

"Vis a vis de modul cum se va implementa, eu nu sunt foarte optimist. Două, trei persoane fizice se înţeleg foarte greu, dar atât de multe state. Eu nu văd în niciun caz 1 iunie. Nici nu s-a votat. Eu cred că ne putem duce două-trei luni de acum încolo, ceea ce este un lucru foarte grav, pentru că deja sunt întâlniri şi se semnează acorduri bilaterale", a explicat vicepreşedintele ANAT.

Potrivit acestuia, drama şi problema agenţiilor de turism sunt date de lipsa de predictibilitate.

"Se trezeşte azi o ţară, mai vine cu o temă, mai vine cu o teză, mai vine cu o decizie şi nu există nişte decizii foarte clare şi cel puţin pe un termen ceva mai lung. Credeţi-ne că în momentul în care o ţară intră pe lista galbenă, cum îi spunem noi, este un şoc pentru noi toţi. Sigur, ne-am învăţat, dar este o mare dramă", a precizat Burcea.

În opinia sa, ar fi bine să se introducă şi testele antigen, pe lângă cele PCR, deoarece costă mai puţin şi se fac mai repede.

"Vreau să vă spun că au fost nişte costuri îngrozitoare. Turiştii erau speriaţi. Se ajunsese la 100 de euro acest test. E foarte bună concurenţa. Pentru că astăzi s-a ajuns la 40-45 de euro. Şi cred că dacă am putea să avem şi testele antigen faţă de cele PCR ar fi bine pentru că concurenţa duce evident la nişte preţuri mai mici care sunt foarte bune pentru turişti", a punctat oficialul ANAT. AGERPRES/(AS-autor: Costel Blaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Adina Vălean: Certificatul verde digital va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.