COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 10 – 29 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un spor la salariu în sistemul public, precum sporul de confidenţialitate, nu trebuie acordat doar pentru că angajatul îşi respectă fişa postului, a declarat, vineri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la Realitatea TV.

"Soluţia noastră (privind legea salarizării din sistemul public, n.r.) este următoarea: pe fiecare familie ocupaţională să ne uităm la grila actuală de salarizare, dacă există sporuri pentru activităţi speciale care sunt desfăşurate de anumite categorii profesionale, atunci aceste categorii profesionale să aibă un alt loc în aşezarea pe grila de salarizare, astfel încât salariul de bază în plată să fie acelaşi pentru toată lumea. Salarizarea în plată să plece la fel pentru toţi angajaţii, iar sporurile să fie pentru activităţi deosebite, fie pentru stimularea performanţei şi să nu depăşească un anumit procent din salariul de bază în plată pentru toată lumea. Sunt sporuri de confidenţialitate care nu-şi au rostul, şi dacă sunt oameni care au nişte solicitări în plus de a menţine confidenţialitatea, atunci pot să primească un salariu mai mare, dar nu dai un spor inventat pentru că îşi respectă fişa postului", a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a subliniat că angajaţii din sistemul public nu trebuie să se panicheze inutil pe tema nivelului salariilor.

"Misiunea mea ca ministru este ca o dată stabilite aceste principii de bază, să chemăm ministerele cu soluţii şi cu propuneri concrete, să începem dezbaterile cu fiecare familie ocupaţională, iar la final să rezulte o lege echitabilă. (...) Să nu încercăm să-i panicăm pe oameni inutil. Oamenii trebuie să înţeleagă că la Ministerul Muncii, în parteneriat cu toate ministerele, se lucrează pentru ca această lege să le servească lor interesele", a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a apreciat că angajaţii din sistemul privat îşi doresc ca salariaţii din sistemul public să aibă salarii comparabile cu cele din sistemul privat.

"Sistemul public de salarizare înseamnă servicii publice puse la dispoziţie pentru toţi cetăţenii acestei ţări, inclusiv pentru cei care lucrează în mediul privat, pentru că şi cei din mediul privat îşi doresc să vadă că la stat oamenii se duc la serviciu mulţumiţi, că au un salariu competitiv şi comparabil cu ce se întâmplă şi în mediul privat, dar că instituţiile în care oamenii lucrează îi servesc pe toţi cetăţenii acestei ţări", a precizat Raluca Turcan.

Memorandumul care stabileşte principiile care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptat joi în şedinţa de Guvern, iar ministerele au la dispoziţie 30 de zile să transmită propunerile privind politica de salarizare în sistemul public. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.