COD GALBEN: 13-05-2021 ora 18 Intre 18:25 si 19:30 se va semnala -averse care vor cumula 20-25 l/mp, grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Arad, Județul Bihor;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Magiunul de prune Topoloveni a reuşit să ajungă în 20 de state, după obţinerea certificării din partea Comisiei Europene cu Indicaţia Geografică Protejată (IGP), plasând astfel România în rândul ţărilor cu un important cuvânt de spus în alimentaţia de calitate, potrivit unui comunicat al companiei remis AGERPRES.

"Primul produs românesc cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) şi, vreme de şase ani, singurul, magiunul din prune Topoloveni a reuşit să plaseze România în rândul ţărilor cu un important cuvânt de spus în alimentaţia de calitate. La 10 ani distanţă de la 7 aprilie 2011, magiunul din prune Topoloveni a ajuns în de două ori 10 state: Rusia, Elveţia, Norvegia, SUA, UAE, Japonia, Vietnam, Coreea, Grecia, Marea Britanie, Brazilia, Germania, Franţa, Belgia, Belarus, Spania, Italia, Muntenegru , China, Canada", susţin reprezentanţii companiei.

Mai mult decât atât, cu sprijinul Comisiei Europene, Indicaţia Geografică Protejată a fost extinsă şi în afara Uniunii Europene, în Canada, Japonia şi Vietnam.

"Un deceniu de Indicaţie Geografică Protejată, din care şase ani în calitate de singurul deţinător din România al acestei certificări înseamnă foarte mult pentru noi. Sperăm că în felul acesta şi în vremea aceasta am reuşit să punem bazele unei tradiţii româneşti a calităţii alimentare şi a responsabilităţii faţă de consumator. Pe de altă parte, împlinim astăzi un deceniu de IGP, din care, în ciuda IGP-ului, şapte ani în calitate de companie care s-a confruntat şi încă se confruntă cu concurenţa neloială. Sperăm şi aici că eforturile noastre şi demersurile noastre în instanţă vor deschide drumul spre normalitate pentru ceilalţi producători români cărora le sunt încălcate drepturile prin contrafacere sau prin alte modalităţi care ţin de concurenţa neloială", a declarat Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni.

Potrivit sursei citate, dincolo de certificări şi premii, magiunul din prune Topoloveni este un produs sănătos, care a convins consumatorii din România şi din afara graniţelor prin proprietăţile sale nutritive şi prin calitatea lui de aliment care ajută la menţinerea sănătăţii.

În 2020, magiunul din prune Topoloveni a fost inclus în Registrul Naţional al Menţiunilor Nutriţionale şi de Sănătate, recunoscându-i-se o dată în plus proprietăţile nutriţionale. Toate celelalte produse ale companiei, puse ulterior pe piaţă au fost create în aceeaşi direcţie consolidată de către magiunul din prune Topoloveni. Întreaga gamă de produse Topoloveni, de la magiunuri, gemuri şi dulceţuri până la zacuscă şi sarmale este una cu o compoziţie 100% naturală, fără adaos de zahăr, E-uri, conservanţi sau aditivi.

Potrivit arhivelor locale, magiunul din prune a fost produs la Topoloveni încă din anul 1914, atunci când Maximilian Popovici a înfiinţat în localitate o fabrică de magiun. Notorietatea produsului a crescut foarte mult în anii 2000, după cumpărarea vechii fabrici din Topoloveni de către Sonimpex Serv Com (în prezent Sonimpex Topoloveni) şi după numeroasele investiţii făcute în calitatea şi în promovarea magiunului din prune.

7 aprilie 2011 a fost data la care magiunul din prune Topoloveni a primit în mod oficial recunoaştere şi din afara ţării. Indicaţia Geografică Protejată obţinută atunci din partea Comisiei Europene a reprezentat un gir al calităţii produsului şi, totodată, o formă de protecţie a sa. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.