Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Proiectul de lege privind sancţionarea operatorilor economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a COVID-19 a fost transmis marţi seara şi nu a putut fi aprobat de Consiliul Economic şi Social în şedinţa de miercuri, deoarece avea nevoie ca anterior să fie analizat în comisiile de specialitate, explică reprezentanţii CES, într-un comunicat.

Aceştia fac apel la Guvern ca, pe viitor, să asigure un timp suficient pentru analizarea impactului proiectelor de acte normative transmise spre avizare.

"Instituţia noastră şi-a arătat de fiecare dată deplina disponibilitate şi susţinere raportat la necesitatea adoptării unor avize în regim de urgenţă, Plenul Consiliului Economic şi Social hotărând, în acest sens, ca şedinţele să se desfăşoare în fiecare zi de miercuri, la ora 10:00, anterior şedinţei săptămânale a Guvernului. Proiectul de lege pentru modificarea şi combaterea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, având ca obiect de reglementare instituirea măsurii complementare a suspendării activităţii, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, a fost transmis de Ministerul Afacerilor Interne, prin fax, în seara zilei de ieri, 6 aprilie, la ora 18:51. Suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de astăzi, 7 aprilie, de la ora 10:00, nu a mai fost posibilă, la baza acestei hotărâri aflându-se considerente de ordin legal, fiind necesar ca proiectul de act normativ să fi fost anterior analizat în cadrul comisiilor de specialitate", precizează reprezentanţii CES.

Aceştia subliniază că, în pofida faptului că Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede un termen de avizare de 10 zile lucrătoare, în cursul dimineţii de joi, 8 aprilie, vor fi organizate şedinţele comisiilor de specialitate, iar, la ora 14:00, şedinţa Plenului, având ca unic punct înscris pe ordinea de zi avizarea proiectului de lege.

"Facem un apel către Guvern ca, pe viitor, să asigure un timp suficient pentru analizarea impactului proiectelor de acte normative transmise spre avizare. Totodată, pentru a putea să ne realizăm în bune condiţii rolul conferit de Constituţia României prin art. 141, solicităm Guvernului să asigure Consiliului Economic şi Social posibilitatea de a aloca un timp mai lung de analiză în cazul proiectelor de acte normative cu impact major, cu încadrarea în termenul legal de 10 zile lucrătoare", se mai menţionează în comunicat.

Premierul Florin Cîţu a informat, miercuri, că proiectul de lege referitor la sancţionarea prin închidere a operatorilor economici care nu respectă regulile de protecţie sanitară, iniţiat de MAI, ar urma să fie discutat în şedinţa de joi a Guvernului, dacă nu, săptămâna viitoare "cu siguranţă", nefiind analizat miercuri de Executiv întrucât nu a avut avizul Consiliului Economic şi Social.

"Da, avea toate avizele proiectul respectiv, dar la CES, astăzi, deşi practica permitea să fie luat direct în plen în discuţie, a fost întârziat proiectul şi nu are avizul CES. CES, aşa cum ne-a obişnuit şi în alte dăţi, ori vine cu propuneri să creştem salarii, să creştem cheltuieli... Eu v-am spus că e nevoie de reformă şi la CES şi mergem mai departe şi cu asta. Avem în PNRR chiar nişte bani incluşi pentru reformă în acest sector. Da, mi se pare o obstrucţionare ciudată, dar nu ne oprim aici, vom veni cu acest proiect de lege. Avem şi mâine şedinţă de Guvern, dacă se poate, bine, dacă nu, săptămâna viitoare cu siguranţă vine proiectul de lege", a declarat Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Şeful Executivului a fost întrebat ce se întâmplă cu proiectul de lege privind sancţionarea prin închidere a restaurantelor care nu respectă regulile de protecţie sanitară. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.