Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numărul total de persoane cu dizabilităţi la nivel naţional comunicat la 31 decembrie 2020 Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) prin direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a fost de 857.638 persoane, potrivit datelor publicate de instituţie.

Dintre acestea, 98,03% (840.727 persoane) se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent (neinstituţionalizate), iar 1,97% (16.911 persoane) se află în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi (instituţionalizate) coordonate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin ANDPDCA.

Pe judeţe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu dizabilităţi se înregistrează în Bucureşti (73.313 persoane), urmat de judeţul Prahova (37.732 persoane), iar cel mai mic număr se înregistrează în judeţul Covasna (6.363 de persoane).

Conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, republicată, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

Femeile reprezintă 53,25% din totalul persoanelor cu dizabilităţi.

Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 72,72% din totalul persoanelor adulte cu dizabilităţi.

Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă rezultă că 53,04% sunt persoane cuprinse între 18-64 ani (415.995 persoane), iar 46,96% au peste 65 ani (368.369 persoane), în total persoane adulte cu dizabilităţi.

Conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, republicată, gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu şi uşor.

Numărul persoanelor cu handicap grav reprezintă 40,09% din total (faţă de 39,92% la 31 decembrie 2019), cele cu handicap accentuat 48,21% (faţă de 48,80% la 31 decembrie 2019), iar cele cu handicap mediu şi uşor 11,70% (faţă de 11,28% la 31 decembrie 2019).

Numărul instituţiilor publice de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi la 31 decembrie 2020 este de 508 (faţă de 503 la 31 decembrie 2019), dintre care: 453 rezidenţiale (faţă de 443 la 31 decembrie 2019) şi 55 nerezidenţiale - de zi (faţă de 60 la 31 decembrie 2019).

Aproximativ trei pătrimi (73,29%) din instituţiile rezidenţiale publice pentru persoanele adulte cu dizabilităţi sunt: centre de îngrijire şi asistenţă (31,35%), având 6.480 de beneficiari; locuinţe protejate (32,01%), având 1.027 de beneficiari; centre de abilitare şi reabilitare (9,93%) cu 1.968 beneficiari. Aceştia reprezintă 56,03% din numărul total de 16.911 persoane aflate în instituţiile rezidenţiale.

Un număr semnificativ de beneficiari există şi în cele 52 de centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică, respectiv 4.755 persoane (28,12%).

Din cele 453 de instituţii publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, 85 sunt centre cu peste 50 de beneficiari. Aceste centre se află în proces de restructurare. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.