Un număr de 220.000 de dosare de pensie au fost evaluate până în prezent, însă procesul de evaluare va dura un an şi jumătate, a declarat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, într-o dezbatere despre munca în pandemie.
"Peste un an încă nu vom fi gata, dar vă dau o veste bună: avem deja 220.000 de dosare evaluate, cu resurse interne", a afirmat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a avansat termenul de un an şi jumătate până la finalizarea evaluării tuturor celor 5 milioane de pensii din sistemul public.
"S-a vorbit în decursul timpului despre majorarea pensiilor, mult timp a fost un subiect omniprezent în spaţiul public. Când am ajuns ministru, am întrebat: ce trebuie să facem pentru majorarea pensiilor? În primul rând, pentru a trece la o nouă formulă, aşa cum trebuia să se întâmple pentru acea majorare de 40%, aveam nevoie ca toate pensiile să fie evaluate pe baza tuturor indicatorilor, incluse într-un format electronic, pentru ca aplicându-li-se noua formulă să ajungem la o recalculare şi majorare a pensiilor. Pare simplu. Haideţi să vedem care e situaţia în realitate: cele 5 milioane de pensii din sistemul public sunt 250.000 - pentru cei care au lucrat în agricultură - într-un format letric, de dosar cu şină; 1,3 milioane de dosare într-un format electronic mai bunicel şi restul într-un alt format electronic, care în momentul de faţă nu pot fi compatibilizate cu uşurinţă decât dacă refacem softul, ceea ce am şi făcut, şi introducem toate aceste date într-un format unitar. Evident că ne-am dat seama că dacă noi facem munca aceasta acum, pentru 5 milioane de pensii, oare n-ar trebui ca întregul sistem care priveşte pensiile publice să ajungă să fie pe termen lung şi operate mult mai uşor şi în baze de bate mult mai accesibile? Răspunsul este da şi, ca atare, tot prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă am accesat deja o sumă importantă pentru îmbunătăţirea softului, dotarea cu aparatură în toate casele judeţene de pensii şi de asemenea pentru suplimentarea personalului pentru a finaliza acest proces într-un an, într-un an şi jumătate", a menţionat Raluca Turcan. AGERPRES/(A - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |