COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 07:00 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 06:25 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 06:15 si 09:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cultivatorii de usturoi vor putea primi şi în acest an un sprijin financiar de cel mult 14.617,5 lei/hectar (maximum 3.000 euro/hectar) prin schema de ajutor de minimis privind susţinerea producţiei de usturoi, potrivit unui proiect de Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 108/2019 precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021 sunt de maximum 15 milioane de lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 3,078 milioane de euro, acestea fiind asigurate din bugetul acestui an al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

"În anul 2021, valoarea ajutorului de minimis care se acordă beneficiarilor este de maximum 14.617,5 lei/ha, care reprezintă contravaloarea în lei a maximum 3.000 euro/ha, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, pentru schema prevăzută (...), fără a depăşi valoarea maximă de 20.000 euro/trei exerciţii financiare/beneficiar, prevăzută la art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol", se arată în document.

În situaţia în care, după centralizarea tuturor situaţiilor privind sumele necesare reprezentând ajutor de minimis, se constată depăşirea sumei maxime prevăzute, valoarea ajutorului de minimis care se acordă per beneficiar se reduce proporţional în vederea încadrării în buget.

Potrivit proiectului, în anul de cerere 2021, valorificarea producţiei de usturoi prevăzute se face în perioada 1 iulie - 22 noiembrie, iar documentele justificative care să ateste valorificarea producţiei se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la data de 29 noiembrie.

"În situaţia în care totalul sumelor se încadrează în resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021, Direcţia generală buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale întocmeşte situaţia centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare (...) Dacă totalul sumelor depăşeşte resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021 se calculează coeficientul de reducere a sumelor, cu încadrarea în bugetul maxim alocat schemei, şi îl comunică direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, în vederea refacerii corespunzătoare a situaţiilor centralizatoare", se menţionează în documentul publicat pe site-ul MADR.

Potrivit hotărârii iniţiale aprobate de MADR pentru a sprijini cultivatorii de usturoi, cei care vor să beneficieze de aceste ajutoare de minimis trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 de metri pătraţi, să valorifice o cantitate de usturoi de minimum 3.000 de kilograme/hectar dovedită cu documente justificative, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi la data depunerii cererii şi să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat cu tratamentele aplicate culturii şi o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află terenul utilizat în anul de cerere, din care să rezulte suprafeţele cultivate cu usturoi.

Programul de susţinere a producţiei de usturoi se desfăşoară pe o perioada de trei ani, respectiv 2019 -2021.

Din datele furnizate de Ministerul Agriculturii reiese că numărul beneficiarilor a crescut de trei ori în anul 2020 faţă de 2019, de la 341 la 1.096, în timp ce suprafaţa plantată în cadru programului a înregistrat o creştere de aproape patru ori, de la 360 hectare, la 1.325 hectare.

Cu toate acestea, MADR precizează că, atât suprafaţa totală cultivată cu usturoi, cât şi producţia totală, au fost fluctuante de la an la an.

Sumele acordate în cadrul programului au fost de 4,551 milioane de lei în 2019, respectiv 976.524 euro, iar anul trecut au depăşit 7,5 milioane de lei (1,579 milioane de euro).

România a înregistrat un declin cu peste 30% în ceea ce priveşte producţia de usturoi, de la circa 67.000 de tone în 2010, la numai 44.000 de tone în 2020, în timp ce importurile s-au majorat pentru a asigura consumul intern.

Suprafaţa totală cultivată cu usturoi în 2020 a fost de 9.389 hectare, în timp ce în urma cu cinci ani depăşea 10.200 hectare.

Potrivit MADR, în anul 2017, România a importat 6.095 de tone de usturoi, în 2018 - 6.641 tone, însă în 2019 a scăzut la 4.772 tone, în timp ce în primele 9 luni din 2020 s-au consemnat importuri totale de usturoi de 4.585 tone.

La nivelul României, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 155,9 kg, din care consumul de usturoi anual/cap de locuitor reprezintă 2,2 - 2,3 kilograme, respectiv 1,41% din consumul total de legume. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.