Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Clienţii Băncii Transilvania şi ai CEC Bank pot iniţia foarte simplu, începând din 18 martie 2021, plăţi între două conturi deschise la aceste bănci, utilizând doar numărul de telefon mobil al beneficiarului plăţii, prin intermediul serviciului AliasPay, dezvoltat şi pus la dispoziţie comunităţii bancare de Transfond.

Potrivit unui comunicat al Transfond, sistemul central AliasPay este disponibil 24/7/365.

Consumatorii finali de servicii financiare din România vor putea utiliza AliasPay în măsura în care băncile la care au cont (furnizorii de servicii de plată) participă la acest serviciu.

Conform sursei citate, până în acest moment au existat soluţii de plată cu utilizarea numărului de telefon mobil în locul IBAN-ului doar ca serviciu intrabancar (ambii clienţi participanţi la o plată au contul în aceeaşi bancă). AliasPay extinde posibilitatea de a plăti folosind numărul de mobil şi între conturile a două bănci diferite, oricare ar fi acestea (interbancar) - atât timp cât respectivele bănci participă la AliasPay, acesta fiind principalul avantaj al soluţiei pentru iniţiatorii de plăţi, precum şi un diferenţiator puternic faţă de alte opţiuni din piaţă.

Pentru a deveni beneficiar al unor plăţi prin AliasPay, orice client al unei bănci participante trebuie să îşi activeze mai întâi acest serviciu. Prin abonarea la AliasPay, datele alias-ului se transmit către Transfond, astfel încât din acel moment clientul va putea primi sume în cont simplu, pe baza numărului său de telefon utilizat pentru iniţierea plăţii de către orice client al unei bănci participante.

Libertatea de a plăti către orice cont al unui client înrolat în AliasPay este dublată de uşurinţa iniţierii unei plăţi pe baza contactelor din agenda telefonică şi a altor numere de telefon înrolate în serviciu. Se poate face astfel o plată fără a fi necesară cunoaşterea codului IBAN al destinatarul ei, fără a fi necesar un card, doar în baza unui număr de telefon.

"Ne bucurăm să fim parte din această premieră în sistemul bancar din România, prin lansarea opţiunii de transfer de bani interbancar folosind numărul de telefon mobil. Clienţii Băncii Transilvania au acces începând de azi la serviciul AliasPay prin aplicaţia BT Pay, folosită de peste 1,2 milioane de persoane. Mulţumim celor cu care dăm startul AliasPay, Transfond şi CEC Bank şi suntem încrezători că vom fi, cât de repede, tot mai multe bănci care oferă această soluţie pentru simplificarea banking-ului online de zi cu zi", a declarat Leontin Toderici, director general adjunct Operaţiuni, Banca Transilvania.

Pentru bănci şi furnizorii de servicii de plată nebancari, serviciul AliasPay aduce o serie de beneficii, printre care se numără: siguranţă operaţională, eficienţă, asigurarea interoperabilităţii la nivel SEPA fără a necesita dezvoltări de către participant, arhivare electronică (opţional), HelpDesk disponibil 24/7/365, reutilizarea reţelelor de comunicaţii prin care instituţiile de plată sunt conectate deja la Casa de Compensare Automată administrată de Transfond. Nivelul de securitate şi disponibilitate al serviciului este similar cu cel asigurat pentru funcţionarea Casei de compensare a plăţilor interbancare, Transfond punând la dispoziţie, în cazul AliasPay, un timp de răspuns la interogări mai mic de 2 secunde.

"Suntem bucuroşi că CEC Bank se află printre primele bănci care s-au alăturat proiectului AliasPay încă de la început. Viitorul serviciilor bancare va include digitalizarea, iar serviciile de pe mobil câştigă din ce în ce mai multă popularitate. De exemplu, la CEC Bank, serviciile de mobile banking au depăşit Internet Banking-ul. Noul serviciu AliasPay face mai uşoare transferurile de bani către prieteni şi cunoscuţi, doar pe baza numărului de telefon şi, de asemenea, permite şi efectuarea de plăţi online. Nu se percep comisioane suplimentare pentru acest serviciu, ci doar comisioanele standard pentru plăti normale, urgente sau instant, care sunt reduse cu 60% pentru plăţile iniţiate prin canalele digitale", a declarat Mugur Podaru, directorul drecţiei Operaţiuni la Distanţă din cadrul CEC Bank.

Plata de tip AliasPay se iniţiază prin intermediul platformei de mobile banking sau a altor aplicaţii de plată şi poate fi o plată tradiţională (transfer credit "normal" sau "urgent") sau o plată instant (SCT Inst), în funcţie de opţiunea de implementare a serviciului în cadrul fiecărei bănci şi de alegerea de moment a clientului. Contul ataşat unui alias va fi creditat de către banca beneficiarului şi interogat de către banca iniţiatorului unei plăţi. Serviciul are la bază schema Asociaţiei Române a Băncilor, adoptată şi adaptată după schema similară a Consiliului European al Plăţilor, valabilă pe tot teritoriul Uniunii Europene, pentru plăţi în euro.

"Datorită experienţei de utilizare extrem de plăcute, rapidităţii şi siguranţei puse la dispoziţia consumatorilor, suntem convinşi că AliasPay va 'crea dependenţă' şi se va extinde în ritm accelerat în piaţa de plăţi din România, încadrându-se în gama 'serviciilor smart' ale vremurilor actuale. Din ce în ce mai multe instituţii de plată (bănci şi non-bănci) conştientizează importanţa acestor servicii conexe plăţilor, care, mai devreme sau mai târziu, vor funcţiona ca instrumente de bază în derularea activităţilor economice şi în viaţa privată. Aşteptăm aceste instituţii să devină cât mai curând participanţi la serviciul AliasPay, pentru ca orice iniţiator de plăţi din România să aibă o adresabilitate extinsă a plăţilor pe baza numărului de telefon mobil. Dorim să mulţumim pe această cale echipelor de proiect şi manageriale ale Băncii Transilvania şi CEC Bank, din nou deschizători de drum împreună cu Transfond, ca şi la plăţile de retail instant, pentru că ne-au fost alături şi în această provocare finalizată cu succes, pentru implicare, deschidere şi spiritul inovator", a spus Sabin Carantină, director general al Transfond.

Transfond este administratorul şi operatorul Casei de Compensare Automată a plăţilor comerciale interbancare. Activitatea principală constă în furnizarea de servicii instituţiilor financiare şi financiar-bancare, în ceea ce priveşte plăţile interbancare de retail în moneda locală şi în euro, atât naţional cât şi transfrontalier. Obiectivul Transfond este acela de a consolida şi diversifica activitatea curentă, cu accent pe componenta IT&C. Astfel, Transfond a dezvoltat o serie de soluţii complexe şi performante în beneficiul unor segmente mai largi ale sectorului financiar autohton în special, dar şi ale tuturor tipurilor de operatori economici locali: servicii de Facturare Electronică şi servicii de Arhivare Electronică. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.