COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 21 Intre 21:00 si 21:40 se va semnala Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale. in Județul Mureş; COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 20 Intre 20:40 si 21:30 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h, vijelie. in Județul Mureş, zona de munte de peste 1800 m, Județul Mureş, Județul Harghita, zona de munte de peste 1800 m, Județul Harghita;
Şoferiţele petrec mai puţin timp la volan decât alţi membri ai familiei care au carnet de conducere, iar una din patru consideră că atitudinile discriminatorii împotriva femeilor la volan s-au ameliorat în ultimii 10 ani, relevă un sondaj realizat în cadrul campaniei naţionale de siguranţă rutieră "Cu stil, în trafic", realizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeilor.
"Deşi numărul femeilor cu permis de conducere este în creştere, numărul acestora este încă mai mic comparativ cu cel al bărbaţilor, iar în multe cazuri femeile aflate în spatele volanului sunt primele care au făcut acest pas din rândul familiilor lor. 4 din 10 (37%) respondente care au participat la sondaj au declarat că sunt primele femei din familia lor apropiată care au carnet de conducere, iar în cazul a 39% dintre participante, una sau mai multe rude de gradul 1 (mamă/ soră/ fiică) au avut/ luat carnet de conducere înaintea lor", se arată în sondaj.
În ceea ce priveşte situaţia în rândul membrilor familiei alături de care acestea locuiesc în prezent, 43% dintre şoferiţe au declarat că mai mulţi membri ai familiei au carnet de conducere, iar 34% au precizat că doar un alt membru al familiei, de gen masculin, are carnet de conducere. 19% dintre femeile şofer au declarat că sunt singura persoană care are permis de conducere din rândul membrilor familiei alături de care locuiesc.
Potrivit sursei citate, situaţia este similară în cazul bărbaţilor care au participat la sondaj: 42% dintre ei au declarat că mai mulţi membri ai familiei alături de care locuiesc au carnet de conducere, iar în cazul a 19% dintre ei, un alt membru al familiei, de gen feminin, are carnet de conducere. 22% dintre bărbaţii şoferi care au participat la sondaj au declarat că sunt singura persoană care are permis de conducere dintre membrii familiei alături de care locuieşte.
Faţă de ceilalţi membri ai familiei care au permis de conducere, jumătate dintre şoferiţe estimează că, în total, conduc mai puţin: 31% conduc ceva mai puţin, iar 19% conduc mult mai puţin. 25% conduc la fel de mult ca alţi membri ai familiei, iar restul de 25% apreciază că, în total, conduc mai mult decât ceilalţi membri ai familiei care au carnet: 15%, cu mult mai mult, iar 11%, ceva mai mult.
"Diferenţele între genuri devin şi mai vizibile atunci când vine vorba de condusul la drum lung. Dacă doar 25% dintre şoferiţe au declarat că ele sunt cele care conduc la drum lung, în cazul bărbaţilor, 71% au declarat că ei se urcă de obicei la volan în această situaţie. 42% dintre femeile şofer declară că la drum lung conduce altcineva din familie, de gen masculin, iar 29% împart timpul la volan cu unul sau mai mulţi membri ai familiei. Prin comparaţie, doar 17% dintre bărbaţi împart timpul la volan cu unul sau mai mulţi membri ai familiei când vine vorba de un drum lung", se arată în sondajul realizat de Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor.
În ceea ce priveşte condusul în localitate, 63% dintre şoferiţe au declarat că, de obicei, conduc ele, însă procentul lor este mai mic decât al bărbaţilor - în cazul şoferilor, 83% au declarat că de obicei conduc ei în localitate. De asemenea, 17% dintre şoferiţe au declarat că, de obicei, în localitate conduce un alt membru al familiei, de gen masculin, iar aproape 20% împart timpul de condus cu unul sau mai mulţi membri ai familiei. În cazul bărbaţilor, 14% împart timpul de condus din oraş cu unul sau mai mulţi membri ai familiei.
Sondajul mai arată că doar 3 din 10 bărbaţi consideră că genul nu influenţează abilităţile de şofat, comparativ cu 6 din 10 femei. "58% dintre şoferiţe consideră că genul nu influenţează abilităţile de şofat, atunci când sunt comparaţi conducători auto cu acelaşi nivel de experienţă de condus, în timp ce 23% dintre ele consideră că genul influenţează aceste abilităţi într-o oarecare măsură, iar 12%, într-o mică măsură. Prin comparaţie, doar 33% dintre şoferii de gen masculin consideră că genul nu influenţează abilităţile de şofat, în timp ce 34% dintre ei consideră că abilităţile de condus sunt influenţate de gen într-o oarecare măsură, iar 16% - într-o mare măsură", arată sondajul citat.
Atunci când vine vorba de agresivitatea la volan, ambele genuri sunt de acord că... bărbaţii sunt şoferi mai agresivi decât femeile. Astfel, la întrebarea "În opinia ta, în ce măsură genul şoferului (feminin/ masculin) are impact asupra agresivităţii la volan (comparând şoferi cu acelaşi nivel de experienţă de condus)?", 52% dintre femei şi, în paralel, 58% dintre bărbaţi au declarat că bărbaţii sunt şoferi mai agresivi decât femeile într-o mare măsură. Doar 29% dintre femei şi 23% dintre bărbaţi sunt de părere că nu există diferenţe de gen în ceea ce priveşte agresivitatea.
De asemenea, la întrebarea "În opinia ta, în ce măsură genul şoferului (feminin/ masculin) are impact asupra nerespectării regulilor de circulaţie (comparând şoferi cu acelaşi nivel de experienţă de condus)?", 50% dintre femei şi 48% dintre bărbaţi sunt de părere că nu există diferenţe de gen în ceea ce priveşte acest aspect, iar 46% dintre femei, respectiv 41% dintre bărbaţi consideră că bărbaţii tind într-o mai mare măsură să nu respecte regulile de circulaţie.
Întrebaţi cât de des văd sau aud mesaje care prezintă inabilitatea de şofat a femeilor (ex. de tipul "femeile nu sunt şoferi buni"/ "femeile nu ştiu să parcheze"): 32% dintre femei, respectiv 20% dintre bărbaţi au declarat că zilnic, 43% dintre femei şi 50% dintre bărbaţi - de câteva ori pe lună, iar 20% dintre femei, respectiv 23% dintre bărbaţi - de câteva ori pe an.
"63% dintre şoferiţe consideră că astfel de mesaje sunt promovate cu preponderenţă de bărbaţi, iar 36% consideră că sunt promovate sau transmise la fel şi de bărbaţi, şi de femei. Prin comparaţie, 50% dintre şoferii de gen masculin consideră că acestea sunt promovate şi transmise la fel şi de bărbaţi, şi de femei în egală măsură, iar 49% consideră că sunt promovate sau transmise cu preponderenţă de bărbaţi", se menţionează în document.
Întrebate dacă apreciază că există, în momentul de faţă, o reducere sau ameliorare a atitudinilor de discriminare a femeilor şoferi, pe baza genului acestora (atitudini care accentuează inabilitatea femeilor de a conduce, transmise prin glume, comentarii şi/sau gesturi în trafic), 25% (1 din 4 femei) au perceput o ameliorare a acestor atitudini faţă de acum 10 ani (20% - ameliorare uşoară, 5% - ameliorare semnificativă), 23% subliniază că atitudinile sunt la fel ca acum 10 ani. Cu toate acestea, aproape una din 5 femei şofer (17%) a remarcat, din contră, o accentuare a atitudinilor negative faţă de acum. 36% dintre respondente au declarat că nu ştiu sau nu pot aprecia acest aspect.
Prin comparaţie, 38% dintre şoferii bărbaţi care au luat parte la sondaj au remarcat o ameliorare a acestor atitudini faţă de acum 10 ani (26% - ameliorare uşoară, 12% - ameliorare semmnificativă), 18% consideră că atitudinile sunt la fel cu cele de acum 10 ani, iar aproape 10% consideră că există o accentuare a acestor atitudini negative. 35% dintre bărbaţi au declarat că nu ştiu sau nu pot aprecia acest aspect.
La întrebarea "Te-ai simţit vreodată în pericol fizic în trafic", 19% dintre şoferiţe, respectiv 14% dintre şoferi au declarat că nu au experimentat niciodată acest sentiment. Cu toate acestea, 43% dintre femei şi 35% dintre bărbaţi s-au simţit în pericol fizic o dată sau de două ori de când au carnet, iar 26% dintre femei, respectiv 27% dintre bărbaţi - de câteva ori în ultimul an.
"Însă, dacă 8% dintre femeile şofer se simt în pericol fizic în trafic destul de des, aproape în fiecare săptămână, în cazul bărbaţilor, acest procent ajunge la 19%. 4% dintre femei şi 5% dintre bărbaţi se simt în pericol fizic în trafic de fiecare dată când conduc", arată analiza menţionată.
Sondajul a fost realizat online, în perioada 25 februarie - 5 martie 202, şi au participat 2.960 de respondenţi, dintre care 2.730 de şoferi: 32% femei şi 68% bărbaţi. 53% dintre participanţi au vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, 16%, între 26 şi 34 de ani, iar 22% - între 35 şi 55 de ani. 54% dintre femeile şofer care au participat la sondaj conduc zilnic, iar 29%, de câteva ori pe săptămână. Dintre şoferii de gen masculin care au participat la sondaj, 72% conduc zilnic, iar 23%, de câteva ori pe săptămână.
Iniţiativa "Cu stil, în trafic" urmăreşte, pentru al doilea an consecutiv, să lupte împotriva stereotipurilor de gen în trafic, prin exemplul pe care îl oferă femei care au profesii "atipice" legate de zona auto, precum şi femei privite cu admiraţie şi respect în viaţa lor de zi cu zi.
Campania "Cu stil, în trafic" este parte a demersului "Fii treaz la volan!" şi este iniţiată de APPA - Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, cu sprijinul partenerilor GrECo România, Inter Broker, Garanta Asigurări şi Globasig Broker.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |