Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Corpul de Control a finalizat raportul Metrorex, iar lista de probleme, deficienţe şi abuzuri descoperită este lungă, documentul semnalând printre altele că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menţinut decât dacă Metrorex îşi reduce personalul, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

"Am semnat documentul astăzi, iar la începutul săptămânii viitoare veţi putea găsi sinteza lui pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Lista de probleme, deficienţe şi abuzuri descoperită este lungă: negocierea dintre conducerea Metrorex şi sindicat privind creşterea salariilor cu 18% putea să nu aibă loc anul trecut şi nu eram în situaţia de acum. Legea 55/2020 spune limpede: contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă; cu toate acestea, Consiliul de Administraţie de atunci a dat mandat nelimitat de negociere unei comisii de 15 oameni din care 10 erau membri de sindicat. Raportul notează că aceştia nu aveau cum să reprezinte obiectiv interesele companiei", a scris Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

El susţine că în negociere nu au fost utilizate datele economice la zi ale companiei, ceea ce a permis manipularea de cifre în aşa fel încât creşterea de salarii să încapă scriptic în bugetul de venituri şi cheltuieli. "Iar prevederile legale au mai fost încălcate pentru că orice creştere de salarii trebuie să aibă sursă de bani stabilită şi pentru anul viitor. La Metrorex au găsit o portiţă pentru 2020 şi şi-au spus că, în 2021, vine statul să acopere diferenţa. Acest lucru nu se va întâmpla. Legea Bugetului de Stat spune clar că o companie de stat, care a încheiat anul 2020 cu pierderi şi/sau plăţi restante, nu poate acoperi în 2021 creşteri salariale de anul trecut", arată şeful MTI.

Potrivit ministrului, dacă Metrorex nu va prezenta un buget pentru anul acesta cu cheltuielile salariale la nivelul bugetului aprobat în 2020, atunci acesta nu va fi avizat, iar raportul Corpului de Control spune că "nivelul crescut al salariilor nu poate fi menţinut decât dacă Metrorex îşi reduce personalul".

Drulă mai scrie pe reţeaua de socializare că va anula "cât de repede" ordinul de ministru din 2014, care face obligatorie participarea sindicatului la şedinţele Consiliului de Administraţie în contradicţie cu Legea Dialogului Social.

De asemenea, în ceea ce priveşte sporul "de metrou" prevăzut în contractul colectiv de muncă, în cuantum de 20-40%, ministrul Transporturilor susţine că acesta este aplicat abuziv, conform Corpului de Control, pentru că de el beneficiază toţi angajaţii, nu doar cei care "lucrează în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase".

"Voi sesiza Curtea de Conturi pentru a determina valoarea prejudiciului şi persoanele responsabile", menţionează Cătălin Drulă.

În ceea ce priveşte contractul cu firma sindicatului Sindomet Servcom SRL, care prevede decontarea a 99% din valoarea zilelor de recuperare a capacităţii de muncă pentru angajaţi în centrele de cazare ale sindicatului, a fost încheiat "cu încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile sectoriale", conform raportului. "În loc să facă licitaţie publică, a fost atribuit direct de Metrorex acestei firme. Între 2018 şi 2020, Metrorex a finanţat sindicatul condus de Ion Rădoi cu 10,4 milioane lei în acest contract", scrie pe Facebook ministrul Transporturilor.

Potrivit sursei citate, şi contractul pentru valorificarea spaţiilor comerciale de la metrou este "o gaură neagră în veniturile Metrorex". "Deşi este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spaţii şi le subînchiriază către terţi, deşi statutul Metrorex interzice subînchirierea lor; acest contract face obiectul unui proces, iar managementul are misiune să urgenteze procedurile cu toate mijloacele legale pentru ca firma sindicatului să dispară din spaţiile comerciale; mai mult, toate spaţiile comerciale construite după 2010 nu au aviz ISU. Unele îngreunează accesul la hidranţi, altele aglomerează căi de evacuare în caz de urgenţă. Nici măcar nu e prima dată când se constată aceste deficienţe, dar ele nu au fost remediate", mai scrie Drulă pe Facebook.

Nu în ultimul rând, contractul cu firma sindicatului pentru spaţiile publicitare este, în mare măsură, într-o situaţie identică. Deşi a expirat în 2019, "Sindomet Servcom SRL refuză să predea toate spaţiile şi emite facturi liniştită pentru ele. Şi de aici trebuie să dispară acţiunea de tip cartel", a adăugat Drulă.

"Spirala lipsei de acţiune se opreşte aici. Am numit astăzi un nou Consiliu de Administraţie profesionist la Metrorex. Toţi membrii au experienţă de top management şi sunt complet independenţi faţă de sindicat. Echipa are mandat clar şi întreaga mea susţinere pentru eficientizarea şi restructurarea companiei. Guvernul PNL - USRPLUS - UDMR are printre priorităţile sale reforma aparatului statal şi nu ne vom abate de la acest drum", a transmis Cătălin Drulă.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi: 

 

Ministrul Transporturilor: Scumpirea cartelei de metrou e o opţiune, tariful nu a mai crescut de 5-6 ani

 

Cătălin Drulă: Organigrama Metrorex pare foarte împănată, cu poziţii foarte bine plătite faţă de piaţă

 

* Drulă, despre Lotul 4 al autostrăzii Piteşti-Sibiu: A fost desemnat câştigătorul, o firmă austriacă, care execută şi Lotul 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.