COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început de o săptămână să execute silit operatorii din HoReCa pentru neplata taxelor şi impozitelor, deşi acest sector a fost închis în urma restricţiilor autorităţilor, a declarat, luni, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) Mohammad Murad, la finalul întrevederii pe care liderii patronatelor din HoReCa au avut-o cu ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.
"Noi, cei din industrie, aşteptam ca actuala criză să se termine în luna martie-aprilie, dar vedem că lucrurile se complică, şi mai mult, deja ANAF a început să facă executări silite. Adică ne închizi pe noi, măsuri peste măsuri, amenzi peste amenzi, dar vă dau şi un tort cu frişcă, vă executăm silit dacă nu plătiţi taxe şi impozite. Cred că avem un conflict major cu Guvernul. Nu e vorba de domnul ministru, care ne-a asigurat de sprijinul său, dar cât poate şi dânsul, pentru că e vorba de bani, iar Ministerul Economiei n-are bani, banii sunt la Guvern şi la Finanţe", a afirmat Mohammad Murad.
Liderul FPTR a apreciat că sectorul HoReCa este involuntar în grevă fiscală, deoarece operatorii nu au din ce să plătească taxele.
"Suntem în grevă fiscală în mod spontan, pentru că nu avem de unde plăti. Şi atunci fiecare la locul lui. Iar noutatea de săptămâna asta sau de o săptămână: ANAF a început să facă executări. (...) Pe de o parte sunt băncile, pentru că eşti obligat să plăteşti băncii ratele bancare, pentru că ai fost iertat doar anul trecut, pe de altă parte este ANAF-ul, taxele şi impozitele locale. Şi cu toate astea, vine domnul Arafat şi îmi spune: 'de mâine închizi!', aşa cum a făcut la Cluj: vineri au deschis restaurantele, s-au organizat că era Ziua Îndrăgostiţilor şi hai să aibă o gură de oxigen, iar azi dimineaţă au închis restaurantele din nou. Ce facem, ne jucăm alba neagra?", a menţionat Murad.
Pe de altă parte, liderul patronatului din turism a apreciat că decizia Guvernului de a anula emiterea de tichete de vacanţă pentru anul curent va avea ca efect ieşirea a aproape 2 miliarde de euro din ţară.
"Nu suntem de acord cu ce se va întâmpla cu Bugetul, cu alte cuvinte vouchere de vacanţă nu vor mai exista. Există o propunere directă că voucherele nu vor mai exista pentru 2021. Dacă se anulează voucherele de vacanţă, asta înseamnă închiderea a peste 30-40 din unităţile hoteliere la nivel naţional, pentru că aceasta era singura lor gură de oxigen. (...) Dacă se scot voucherele de vacanţă, vorbim de 1,5 - 2 miliarde de euro care pleacă din România în străinătate", a precizat Mohammad Murad.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a declarat, în context, că industria HoReCa a fost pusă la grea încercare în această perioadă, a supravieţuit din resurse proprii, şi îşi justifică un ajutor. Întrebat dacă există bani pentru a ajuta această industrie, ministrul a afirmat că a solicitat "suma care a fost şi în lege şi în Ordonanţa de Urgenţă pe care a promovat-o, respectiv 2,5 miliarde de lei, dar deocamdată, există în această Ordonanţă credite de angajament de 2,5 miliarde de lei, dar credite bugetare de un miliard de lei, acesta fiind un punct ce va fi discutat în continuare. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |