Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Compania Naţională Poşta Română a elaborat două proiecte în valoare de peste 260.000 de dolari, pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, proiecte ce au fost aprobate şi urmează a fi finanţate de Uniunea Poştală Universală (UPU), a anunţat marţi compania.

Potrivit sursei citate, banii vor fi utilizaţi pentru achiziţionarea de scanere mobile ergonomice care vor oferi posibilitatea operatorilor să aibă mâinile libere în timpul manipulării trimiterilor poştale şi să reducă, astfel, timpul petrecut cu folosirea unui scaner obişnuit. Astfel, dispozitivele vor fi instalate pe o mănuşă cu buton de acţionare.

Totodată, potrivit companiei, vor fi achiziţionate câte un echipament cu raze X şi un echipament de detecţie substanţe explozive, necesare pentru dotarea Biroului de Schimb Internaţional (BSI) Otopeni.

"Cele două proiecte prezentate de Poşta Română au reuşit să atragă fonduri nerambursabile din partea Fondului de Ameliorare a Calităţii Serviciilor al Uniunii Poştale Universale (QSF) şi urmează să fie implementate în următoarele 18 luni. Obiectivul QSF este îmbunătăţirea calităţii serviciilor, eliminarea legăturilor slabe şi asigurarea durabilităţii reţelei poştale globale UPU", se menţionează în comunicat.

Astfel, aceştia furnizează o platformă de finanţare pentru dezvoltarea şi implementarea proiectelor naţionale şi multinaţionale cu privire la toate serviciile poştale internaţionale, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor pe lanţul logistic poştal.

"Profităm de fiecare ocazie pentru a atrage capital necesar pentru dezvoltarea companiei. Poşta Română intenţionează să depună, în viitor, şi alte proiecte pentru a atrage finanţare în scopul achiziţionării de echipamente, dar şi a dezvoltării de produse şi servicii", a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.