Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Israel a semnat protocoale cu Cipru, Grecia, Marea Britanie, Estonia, Georgia şi Seychelles privind primirea turiştilor pe bază de adeverinţă de vaccinare şi se află în discuţii cu România, susţine consultantul româno-israelian în turism Meidan Butnaru.

"Este evident că România trebuie să se concentreze, în acest an, pe partea de incoming, pe turiştii din Israel. Israelul s-a aflat constant pe primele locuri ca sursă de turişti pentru România, pentru 2018, 2019 şi pentru primele două luni din 2020. Pe de altă parte, statul Israel va atinge ţinta de vaccinare de 75% din populaţie în maximum 2 luni. La ora actuală, potrivit mass-media din Israel, Ministerul israelian de Externe a ajuns deja la un acord cu Cipru, Grecia, Marea Britanie, Estonia, Georgia şi Seychelles privind primirea turiştilor pe bază de adeverinţă de vaccinare - aşa numitul "paşaport verde" - şi se află în discuţii cu guvernele din România şi Serbia. Prezentând la graniţă "paşaportul verde", turiştii israelieni vor fi primiţi în aceste destinaţii fără nicio limitare şi fără carantină. Călătoriile cetăţenilor israelieni vor putea începe după ridicarea restricţiilor impuse în Israel privind zborurile internaţionale, care rămân deocamdată suspendate până pe 20 februarie", susţine Butnaru, care este director comercial al touroperatorului Meshek Wings Tours Ltd.

Potrivit acestuia, oraşele mari precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, dar şi Valea Prahovei sau litoralul românesc, în timpul sezonului de vară, vor putea să-şi recupereze o parte dintre turiştii tradiţionali prin semnarea acestui acord.

"Turiştilor israelieni le place să călătorească, iar în acest an vor avea, evident, mai puţine opţiuni. România este oricum una dintre destinaţiile căutate de către israelieni. Astfel, oraşele mari precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, dar şi Valea Prahovei sau litoralul românesc în timpul sezonului de vară o să poată să-şi recupereze o parte dintre turiştii tradiţionali. Turismul intern este important, dar turismul de incoming aduce bani în ţară, constituie export de servicii şi este vital, mai ales în această perioadă grea, de criză. Astfel, România va putea primi măcar din Israel, în acest an, mulţi turişti. Turiştii israelieni cheltuiesc zilnic, în medie, în afara costurilor pachetului turistic, 100 de euro şi sunt clienţi ai restaurantelor şi mall-urilor", subliniază Meidan Butnaru.

Acesta a adăugat că un turist israelian cheltuieşte în România, pentru pachetul turistic, în medie, 580 de euro de persoană, plus încă 100 de euro pe zi pentru mâncare, cumpărături etc.

Durata medie a unui sejur în România pentru un turist israelian este de cinci nopţi. "În concluzie, fiecare israelian cheltuieşte în total aproximativ 1.100 de euro, suma totală generată de cei peste 230.000 de vizitatori israelieni care au ales ţara noastră în 2019 fiind de peste 1,2 miliarde de lei, turiştii din această ţară fiind pe locul 1 la cheltuieli în România", conform datelor oferite de către consultantul în turism. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.