Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 25,52%, în 2020, comparativ cu anul precedent, la 25.384, faţă de 34.080 de firme în 2019, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 4.914 de firme (în scădere cu 16,78% faţă de anul 2019) şi în judeţele Timiş (1.295, minus 24,58%), Cluj (1.251, minus 23,72%) şi Constanţa (1.233, minus 28,19%).

În niciun judeţ nu s-a consemnat o creştere a numărului de firme dizolvate în 2020.

Cele mai mici scăderi au fost înregistrate în judeţele Vrancea (-2,90%), Harghita (-6,85%) şi Neamţ (-7,64%), în timp ce diminuările cele mai semnificative s-au raportat în Caraş-Severin (minus 53,75%), Vaslui (minus 46,15%) şi Teleorman (minus 44,77%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în 2020 este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 7.477 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de anul anterior, dizolvările din acest sector au scăzut cu 26,18%.

Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice şi construcţiile sunt alte două domenii de activitate unde s-a înregistrat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 2.445 (minus 18,17%), respectiv 2.428 (minus 27,35%).

În decembrie 2020, au fost înregistrate 2.043 de dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (415) şi în judeţele Ilfov (111), Cluj (97) şi Constanţa (97). AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.