COD PORTOCALIU: 28-09-2021 ora 10 Intre 10:35 si 11:30 se va semnala averse ce vor acumula peste 35...40 l/mp, descărcări electrice in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş; COD GALBEN: 28-09-2021 ora 10 Intre 10:10 si 11:30 se va semnala averse ce vor acumula peste 20...30 l/mp, descărcări electrice in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Obligaţiile fiscale declarate de contribuabilii pe care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îi gestionează au crescut cu 3% faţă de anul precedent, deşi 2020 a fost un an de criză sanitară, a declarat, joi, preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu, într-o conferinţă de specialitate.

"ANAF a participat activ alături de Ministerul Finanţelor Publice, anul trecut, la elaborarea actelor normative destinate sprijinirii mediului de afaceri din perspectivă fiscală. Scopul acestor măsuri l-a reprezentat, desigur, asigurarea lichidităţilor necesare continuării afacerilor şi susţinerii locurilor de muncă pentru români. (...) Aş dori să adaug că într-un an de criză sanitară a fost foarte important faptul că obligaţiile fiscale declarate de contribuabilii pe care ANAF îi gestionează au crescut cu 3% faţă de anul precedent. Şi, de asemenea, deşi s-a implementat mecanismul legal de amânare la plată a impozitelor şi taxelor care s-au născut după data intrării în stare de urgenţă şi până la finele anului, obligaţiile fiscale declarate în această perioadă au fost achitate în proporţie de peste 91%. Desigur că s-au adoptat o serie de măsuri în legătură cu simplificarea procedurilor de administrare fiscală şi, în afară de eşalonarea simplificată pe care noi o apreciem ca fiind un real succes, şi fiind o procedură win - win şi din perspectiva ANAF-ului şi din perspectiva contribuabililor, am reuşit prin consultare cu dumneavoastră, reprezentanţii mediului de afaceri din România, să implementăm anul trecut identificarea vizuală online pentru înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual", a spus Mirela Călugăreanu.

Ea a afirmat, în conferinţa "Bugetul de stat şi bugetele economiei reale: Fiscalitatea 2021", că peste 10.000 de contribuabili au fost înrolaţi în SPV de la distanţă.

De asemenea, un alt aspect menţionat de preşedintele ANAF a fost implementarea Serviciului de Programări Online, care a înregistrat peste 12.000 de accesări.

"Faptul că a putut fi implementată posibilitatea efectuării plăţii impozitelor şi taxelor prin Ghişeul.ro, interconectat cu SPV, este de asemenea un element de progres. Desigur că am extins şi numărul documentelor şi rapoartelor ce pot fi accesate prin SPV. Nu în ultimul rând, extinderea aplicării procedurilor vamale simplificate reprezintă pentru noi un proiect important pe care l-am început în anul 2020, iar scopul nostru pe această direcţie de acţiune este de a ne alinia la media europeană de utilizare a acestei proceduri vamale într-un procent de 65%", a susţinut şeful Fiscului.

În domeniul activităţii de control fiscal, a fost reglementată competenţa organelor de control fiscal de a efectua verificări documentare şi de a emite decizii de impunere sub rezerva verificării ulterioare.

"În această categorie de competenţe am inclus organele de control din cadrul Direcţiei General Antifraudă pentru a permite, pe de o parte, îmbunătăţirea colectării veniturilor din această perspectivă, dar, de ce nu, şi de a responsabiliza acţiunile pe care colegii de la Direcţia Generală Antifraudă le derulează, cunoscut fiind faptul că aceste decizii de impunere pot fi contestate, spre deosebire de actele pe care le încheiau colegii de la Antifraudă şi vizavi de care contribuabilul nu putea să apeleze la exercitarea unei căi de atac", a explicat aceasta.

Mirela Călugăreanu a menţionat că a fost realizată transparentizarea procedurii cu privire la întocmirea, avizarea şi aprobarea raportului de inspecţie fiscală.

Potrivit sursei citate, principalul obiectiv al agenţiei în 2021 este ca aceasta să fie transformată într-o organizaţie inovativă, care să răspundă provocărilor mediului extern.

"Aş dori să subliniez că urmărim trei direcţii majore de acţiune. Respectiv continuarea parteneriatului cu contribuabilii, în primul rând, soluţii digitale integrate şi nu în ultimul rând prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. De altfel, aceste linii de acţiune sunt transpuse într-un set dezvoltat şi amplu de măsuri care face parte dintr-un program operaţional de recuperate a veniturilor şi vă informez că în curând, adică la începutul lunii februarie, ne-am propus să facem public acest program despre care v-am vorbit, desigur după ce, până la finele lunii ianuarie, îl vom dezbate în Consiliul Consultativ al ANAF", mai spus ea.

În ceea ce priveşte procesul de informatizare, preşedintele ANAF a arătat că, în 2020, au fost finalizate cinci proiecte, iar în prezent se află în implementare şapte proiecte semnificative, două dintre acestea, cele mai importante, SAF-T şi Trafic Control, având finanţare europeană. De asemenea, 11 proiecte urmează a fi demarate în cursul acestui an. AGERPRES/(A - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.