Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

CFR Călători va opera trenurile de pe ruta Brad - Gurahonţ - Ineu - Arad, respectiv Gurahonţ - Ineu - Arad, deservind astfel toate localităţile din parcurs, a anunţat operatorul feroviar naţional într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES.

Astfel, locuitorii zonei Brad - Ineu vor fi conectaţi prin reţeaua feroviară la sistemul naţional de transport, prin legăturile asigurate spre Arad şi ca element de noutate, pentru un tren şi spre Timişoara. Preluarea de către CFR Călători a rutei Brad - Gurahonţ - Ineu are loc după ce un operator privat de transport feroviar de călători a renunţat la acest traseu.

Potrivit sursei citate, probele tehnice au fost efectuate vineri, 8 ianuarie 2021, iar primele trenuri vor începe să circule pe această rută de duminică, 10 ianuarie 2021.

"Am încheiat cu succes parcursul de probă pe ruta Arad - Brad. În staţii, ne-au aşteptat foarte mulţi cetăţeni care nu au alt mijloc de transport în afara trenului pentru a se deplasa din localitatea lor, dar şi primarii localităţilor tranzitate. Este extraordinar să vezi bucuria oamenilor de a avea din nou trenurile CFR Călători, gândurile lor bune, sinceritatea şi simplitatea cu care vin să-ţi strângă mâna şi să-ţi împărtăşească mulţumirea de a avea din nou legătură cu locurile lor de muncă, de aprovizionare, spitalele şi şcolile copiilor lor. Acum au trenul nostru care le va fi partener de încredere în fiecare zi, şi trebuie să transmit la rândul meu mulţumirea şi gândurile bune primite de la aceşti oameni, tuturor colegilor mei de la CFR Călători, dar şi de la CFR Infrastructură, care au făcut posibilă într-un timp atât de scurt realizarea acestui proiect şi achitarea de Obligaţia de Serviciu Public pe care orice stat European si-a asumat-o faţă de cetăţenii săi", a declarat Dan M. Costescu, director general CFR Călători.

Compania feroviară precizează că trenurile vor fi formate din automotoare Desiro, cunoscute drept "Săgeata Albastră", şi vor circula în regim de tren Regio cu tarife accesibile tuturor. De exemplu, un bilet la clasa a II-a, tarif întreg, pe distanţa Brad - Ineu, costă 15,40 lei, pe distanţa Brad - Arad este 24 de lei, pe distanţa Gurahonţ - Ineu este 6,80 lei.

La aceste trenuri sunt valabile toate facilităţile pentru elevi, studenţi, pensionari şi restul categoriilor stabilite prin acte normative, precum şi ofertele comerciale ale companiei disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern. AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.