Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) prelungeşte până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa reglementată, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.

"Este vorba despre perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială cu furnizorul lor, care se prelungeşte până la 31 martie, urmând ca acel preţ din oferta concurenţială să se aplice cu data de 1 ianuarie. Până acum, acest termen era 1 februarie, iar propunerea este de a prelungi cu încă două luni pentru a da timp atât consumatorilor să ia această decizie, cât şi furnizorilor, pentru că, dacă au într-o lună un volum foarte mare de consumatori de gestionat, practic nu vor putea procesa un număr atât de mare de solicitări. Planul este ca pe 15 ianuarie să aprobăm această propunere în Comitetul de reglementare", a spus Bege.

El a precizat că a avut discuţii cu furnizorii, iar aceştia au fost de acord cu această propunere.

ANRE a iniţiat un proiect de ordin în acest sens, "având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienţilor casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice cu respectarea condiţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19 şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final, a fost prevăzută măsura de prelungire până la 31 martie 2021 a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a energiei electrice astfel încât clienţii casnici să beneficieze de preţul din oferta concurenţială", potrivit notei de fundamentare.

Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021.

Începând cu această dată consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.