Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Noile carduri contactless pentru accesul la metrou vor fi introduse începând din 24 decembrie, în cadrul modernizării sistemului de taxare, procesul urmând a se desfăşura în mod etapizat în perioada imediat următoare, a anunţat miercuri Metrorex.

Astfel, Metrorex va începe distribuirea acestor carduri contactless pentru abonamentele lunare elevi/studenţi în casieriile speciale din următoarele staţii de metrou: Universitate - începând cu 24 decembrie 2020; Piaţa Unirii - începând cu 28 decembrie 2020; Piaţa Unirii 2 - începând cu 29 decembrie 2020; Gara de Nord 1 - începând cu 30 decembrie 2020.

Din luna ianuarie 2021, cardurile contactless vor putea fi procurate de elevi şi studenţi de la casele speciale, urmând ca până la sfârşitul primului trimestru toate categoriile de călători să beneficieze de noul card prin intermediul tuturor casieriilor din reţeaua de metrou.

 

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


 

Reprezentanţii Metrorex menţionează că sistemul modern de acces integrat la nivelul fiecărei porţi de acces permite mai multe modalităţi alternative de acces, respectiv cu cartela magnetică, cu cardul bancar contactless şi cu noul card contactless Metrorex.

"Modul de utilizare al noului card contactless este simplu şi intuitiv. Astfel, călătorii trebuie să apropie cardul contactless de pictograma contactless existentă la nivelul porţii de acces după care vor primi mesajul de 'Acces liber'", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, eliberarea abonamentelor pentru elevi/studenţi se poate face doar în baza Legii educaţiei naţionale 1/2011 şi HG 42/2017. Abonamentul lunar pentru elevi este gratuit, iar cel pentru studenţi are reducere 50%. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.