Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

 Europol şi mai multe agenţii naţionale de aplicare a legii s-au unit pentru a stopa comerţul de pe "dark web" cu datele cardurilor de credit furate, prevenind astfel pierderi de aproximativ 40 de milioane de euro, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru organizaţiile financiare, scrie pe blogul din România al companiei de securitate cibernetică Eset.

Conform specialiştilor, operaţiunea botezată "Carding Action 2020, a avut loc pe o perioadă de trei luni şi a presupus analizarea a 90.000 de informaţii privind cardurile de credit. Acţiunile au fost conduse de autorităţile de aplicare a legii din Italia şi Ungaria şi susţinute de omologi din Marea Britanie şi Europol.

"Prevenind pierderi de peste 40 de milioane de euro, Carding Action 2020 este un exemplu excelent al modului în care schimbul de informaţii între industriile private şi autorităţile naţionale de aplicare a legii este cheia în combaterea tendinţei de creştere a e-skimmingului şi a prevenirii infractorilor cibernetici de a profita de cetăţenii UE", a declarat Edvardas Sileris, coordonatorul Centrului European de Criminalitate Cibernetică al Europol, citat de Eset.

Acţiunea derulată de Europol a apărut ca urmare a unui anunţ al Interpol conform căruia trei persoane din Nigeria au fost reţinute, fiind suspectate că sunt membre ale unei benzi care a compromis organizaţiile guvernamentale şi private din peste 150 de ţări.

Grupul este considerat responsabil pentru distribuirea de programe malware, atacuri phishing şi pentru rularea fraudei Business Email Compromise (BEC), care se află pe lista celor mai costisitoare tipuri de fraudă.

"Deşi ancheta este încă în desfăşurare, Interpol şi partenerii săi au reuşit să identifice aproximativ 50.000 de victime ale acestei bande", susţin experţii Eset.

Până în prezent, nu se cunoaşte dacă au fost făcute arestări în urma acestor acţiuni.

În luna septembrie a acestui an, o vastă operaţiune care i-a vizat pe infractorii de pe "dark web", partea ascunsă a internetului, a permis arestarea a 179 de presupuşi vânzători de produse ilicite în SUA şi în Europa, conform Agenţiei Europene de Poliţie Europol, citată de AFP. Forţele de ordine americane au reţinut, atunci, 121 de persoane, în timp ce alţi suspecţi au fost reţinuţi în Germania, Regatul Unit, Olanda, Austria şi Suedia, a anunţat Europol, într-un comunicat.

"Dark web" este o parte ascunsă a World Wide Web (www) despre care experţii spun că a crescut considerabil. Site-urile nu pot fi localizate folosind motoarele de căutare, precum Google sau Yahoo. Acestea rămân anonime prin redirecţionarea datelor prin puncte de conectare multiple sau noduri, care asigură că sursa originală a datelor nu poate fi identificată.

Eset a fost fondată în anul 1992 în Bratislava (Slovacia) şi se situează în topul companiilor care oferă servicii de detecţie şi analiză a conţinutul malware, fiind prezentă în peste 180 de ţări. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.