Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În ştirea cu titlul "Peste 731.000 de fermieri, autorizaţi la plata avansului în Campania 2020; APIA demarează plata finală în 2 decembrie", difuzată vineri, la ora 14:55 pe fluxul Economic Intern", în cel de-al doilea paragraf în loc de "731.459 fermieri" se va citi corect "731.659 fermieri", potrivit unei erate transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Retransmitem ştirea în forma corectă:

Peste 731.000 de fermieri, autorizaţi la plata avansului în Campania 2020; APIA demarează plata finală în 2 decembrie

Bucureşti, 27 nov /Agerpres/ - Peste 731.000 de fermieri au fost autorizaţi pentru plata avansului în Campania 2020, iar suma totală autorizată la plată este de 1,43 miliarde de euro, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

"Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2020. În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70% în cazul plăţilor directe şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Astfel, au fost autorizaţi pentru plata avansului 731.659 fermieri, ceea ce reprezintă 97,85% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020 şi au fost declaraţi eligibili la plata avansului", se precizează într-un comunicat al instituţiei remis vineri AGERPRES.

Suma totală autorizată la plată este de 1,43 miliarde de euro, din care 1,072 miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 298,25 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 59,28 milioane de euro cofinanţare de la bugetul naţional (BN1).

Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

Potrivit APIA, în Campania 202, valoarea de 1,43 miliarde de euro a avansului acordat a crescut cu 110 milioane de euro faţă de avansul acordat în Campania 2019 (1,32 miliarde de euro).

"Începând cu 2 decembrie 2020, APIA demarează plata finală, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020. Astfel, asigurăm toţi fermierii că motoarele APIA rămân turate la maximum pentru a continua autorizarea plăţilor finale în acelaşi ritm susţinut", subliniază documentul citat. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Oana Tilică,  editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.