COD GALBEN: 20-06-2025 Intre 07:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Producătorii vor putea vinde de sărbători produse din carne de porc în toate pieţele amenajate în zonele publice deschise, cu respectarea normelor sanitar-veterinare, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu.

"Producătorii vor putea vinde atât produse de origine animală, şi aici introducem şi carnea de porc, cât şi produse non-animale în toate pieţele care funcţionează şi unde sunt amenajate, în zonele publice deschise, cu respectarea normelor sanitar-veterinare. Sunt magazine special destinate şi aici vorbim de măcelarii, carmangerii, vorbim despre unităţi care deservesc şi pot comercializa produse de origine animală. Noi am dat instrucţiuni foarte clare pentru toţi şefii din cadrul DSV judeţene pentru ca aceste pieţe agroalimentare temporare să fie organizate şi deschise, iar activitatea de comercializare să se desfăşoare în condiţii normale", a precizat Chioveanu, într-o conferinţă de presă, întrebat fiind unde vor putea găsi consumatorii carne de porc în perioada sărbătorilor de iarnă şi dacă sunt reguli speciale pentru producători în urma deciziei de închidere a pieţelor acoperite.

În ceea ce priveşte situaţia temporară de 30 de zile în care pieţele acoperite vor fi închise, şeful ANSVA a menţionat că administratorii de pieţe vor pune la dispoziţia producătorilor şi comercianţilor tarabe, tonete, chioşcuri şi vitrine frigorifice în funcţie de categoria de alimente comercializate.

"Vorbim de produse lactate, de produse din carne, de peşte proaspăt şi produs din pescuit care sunt amplasate în zone deschise pentru comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în halele sau spaţiile închise. Ei pot solicita şi comercializa aceste produse cu respectarea criteriilor din regulament şi asigurarea cerinţelor specifice siguranţei alimentelor şi toate aceste alimente să provină de la producători şi să aibă documentaţia necesară din unităţi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar", a explicat şeful ANSVSA.

De asemenea, el a reamintit consumatorilor că virusul Sars-Cov-2 nu poate fi transmis prin alimente.

"Vreau să vă reamintesc ceea ce am mai spus în mod public: alimentele nu pot transmite virusul Sars-Cov 2, alimentele nu sunt purtătoare de viruşi şi nu sunt cele care transmit virusul Sars-Cov-2", a susţinut Robert Chioveanu. AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.