Noul context social determinat de criza Covid-19 a adus modificări în ceea ce priveşte interesul locativ al românilor, astfel că a crescut cererea pentru achiziţia de case cu peste 50% în trimestrul al treilea al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit unei analize realizate de reţeaua de birouri imobiliare francizate, RE/MAX România.
"Starea de urgenţă, respectiv izolarea socială, a reprezentat factorul declanşator al acestor schimbări, iar potrivit informaţiilor noastre tendinţa se va menţine. Având în vedere evoluţia pandemiei şi ameninţarea unei noi situaţii de lockdown, dar şi accesul facil la creditare, considerăm că cererea pentru case atât urbane, cât şi limitrofe marilor oraşe, va fi în creştere şi în perioada următoare", a declarat Răzvan Cuc, preşedinte RE/MAX România.
Potrivit reprezentanţilor RE/MAX, în trimestrul al treilea al acestui an s-a înregistrat o creştere a cererii cu 54,3% pe acest tip de proprietăţi faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Totodată, cererea de case a crescut cu circa 125% în lunile ulterioare stării de urgenţă, respectiv iunie - septembrie 2020 faţă de perioada ianuarie-martie 2020, procente înregistrate cumulat pe segmentele vânzare şi închiriere.
"Cele mai multe cereri s-au înregistrat în oraşe mari ale ţării, cu o puternică piaţă imobiliară, în top trei fiind Bucureşti, Cluj şi Braşov. Printre principalele criterii de selecţie solicitate de posibilii cumpărători sau chiriaşi se numără preponderent în această ordine - suprafaţa construită, suprafaţa terenului, locaţia şi preţul", se menţionează în comunicat.
Totodată, specialiştii au remarcat şi creşterea interesului pentru apartamentele mai mari, în special pentru cele cu terase generoase sau grădini. La nivel general, cererea pentru apartamente a cunoscut o creştere de 17,5% în trimestrul al treilea al acestui an, faţă de trimestrul al treilea din 2019.
În România, RE/MAX este o reţea de birouri imobiliare francizate cu peste 50 de francize şi peste 600 de membri. Planul de extindere la nivel naţional al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate şi peste 1.000 de agenţi imobiliari.
La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.