Bucureşti, 23 oct /Agerpres/ - Data limită pentru depunerea cererilor în cadrul în cadrul Măsurii 21 - Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19 este vineri, 23 octombrie, inclusiv, conform unui comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).
"Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reaminteşte fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Măsurii 21 - Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, respectiv în sectorul zootehnic - bovine, sectorul zootehnic - ovine şi/sau caprine, dar şi în sectorul vegetal - legume-fructe şi cartofi, este 23 octombrie 2020, inclusiv", se menţionează în comunicatul APIA.
Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Potenţialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepţional sunt fermierii activi, conform definiţiei în sensul articolului 9 din Regulamentul UE nr.1307/2013, respectiv legislaţiei naţionale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, şi/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 şi care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19.
Fermierii activi sunt acei beneficiari care au îndeplinit calitatea de fermier activ şi au încasat plăţi directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019, respectiv acei beneficiari care au solicitat plăţi directe pentru prima dată în anul 2020 şi îndeplinesc prevederile OM nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.
Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepţional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorului legume-fructe şi cartofi, însoţite de documentele generale şi specifice, pot fi depuse la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti sau transmise prin fax, poştă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.
Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 de milioane de euro. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor:Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.