COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă
Anul 2020 a fost deosebit de greu, iar pentru bănci mai complicat din cauza evenimentelor care au venit în valuri, precum amânarea ratelor la credite sau IMM Invest, a declarat, miercuri, Daniel Szekely, director IMM, Banca Transilvania.
"Nu este doar părerea mea şi, din discuţiile cu alţii din business-uri mai mici, mai mari, anul acesta a fost un an deosebit de greu, de obositor. S-au întâmplat atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt. În mod particular, pentru noi, băncile, a fost mai complicat pentru că au fost o serie de lucruri care au venit în valuri. A fost valul amânărilor, după aceea a fost valul IMM Invest, acum vine valul granturilor. Şi cumva, într-un mod natural şi normal, autorităţile se bazează pe bănci ca să ajungă aceşti bani în economie. Asta a pus o presiune pe noi şi a fost un an greu. Bineînţeles, combinat cu toate celelalte constrângeri pe care le-am avut, care ţin de felul în care a evoluat pandemia. Dar fierul se căleşte în foc. Până la urmă ne-a ajutat treaba asta şi mă gândesc că la anul o să fie un pic mai clar şi vom avea mai mult timp să discernem ce s-a întâmplat şi mai exact ce este de făcut. Nu că nu am şti acum, dar am avut foarte multe lucruri pe rol", a spus Daniel Szekely, la videoconferinţa "ZF IT Generation 2020 - Ce finanţări vor fi disponibile în 2021 pentru start-up-urile tech?".
Întrebat despre capacitatea persoanelor fizice şi a companiilor să reînceapă să-şi plătească ratele la credite după ce expiră măsurile luate de autorităţi, el a declarat că se aşteaptă ca aceştia să poată rambursa ratele la credite.
"În ceea ce priveşte aspectul cu clienţii care au beneficiat de restructurări, de amânări şi care în mod normal vor trebui să reînceapă plăţile din ianuarie, într-adevăr e un moment oarecum nefericit să începi să rambursezi din ianuarie când tradiţional ianuarie - februarie sunt lunile proaste dintr-un an de business. De mult mi-am dat seama că s-ar putea să fie acolo o problemă şi avem o campanie prin care sunăm clienţii care au beneficiat de aceste facilităţi, îi întrebăm din timp dacă vor reuşi, dacă nu vor reuşi, în ce măsură vor reuşi să se achite de acele rate, de principal şi dobânzi. Nu aş putea acum să dau un răspuns. Nu aş da un răspuns bombastic, oricum ar fi. În momentul de faţă semnele sunt că majoritatea vor putea să-şi ramburseze acele rate de principal şi dobândă. Bineînţeles că aceasta depinde şi de felul în care vor merge vânzările pe ultima parte a anului, care, în mod tradiţional, e cea mai bună parte. Trimestrul IV este cel mai bun trimestru la majoritatea firmelor, cu excepţia celor care au alt tip de sezonalitate. Deci, în zona asta nu aş putea să spun că vă fi o problemă, dar ne gândim. Din semnele timpurii se parte că nu e atât de grav precum estimează unele persoane", a susţinut Szekely. AGERPRES/(A - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |