COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numărul aplicaţiilor depuse în cadrul Măsurii I a programului pentru microgranturi în valoare de 2.000 de euro a ajuns la 10.700, susţine Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR).

"Am primit foarte multe mesaje de felicitare adresate modului în care s-a putut aplica pentru măsura microgranturilor de 2.000 de euro, felicitări pe care le adresăm Ministerului Economiei şi, în mod special, angajaţilor din acest minister. Sunt 10.700 de aplicaţii până în acest moment, aplicarea se face online, durează foarte puţin ca timp şi este foarte simplu de realizat de către orice mic întreprinzător. Subliniez faptul că pentru această măsură nu sunt necesare certificatele de stare de urgenţă, aşa încât îi încurajez pe antreprenori să continue să aplice proiecte până la epuizarea bugetului programului. De asemenea, un fapt demn de remarcat este acela că, pentru prima oară, cu ajutorul STS, statul îşi ia singur informaţiile din toate bazele de date disponibile (ANAF, ONRC etc.), întreprinzătorul nefiind pus pe drumuri pentru informaţii pe care statul deja le deţinea. Acesta trebuie să fie un model de bună practică şi un deziderat spre simplificare şi normalizare", a afirmat Jianu, potrivit unui comunicat al CNIPMMR.

Bugetul total al Măsurii 1 este de 100 de milioane de euro, din care pot fi finanţaţi 50.000 de beneficiari de microgranturi, formularul de înscriere rămânând activ până vineri, 16 octombrie 2020, ora 20:00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA).

La acordarea microgranturilor se aplică principiul "primul venit-primul servit".

Formularul electronic de înscriere pentru obţinerea de microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile a devenit activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de luni, 12 octombrie 2020, ora 10:00.

Guvernul a aprobat, în data de 31 iulie, OUG 130/2020 privind acordarea unor granturi de un miliard de euro în total pentru firmele afectate de criza Covid-19, din fonduri externe nerambursabile aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020.

Preînscrierea firmelor în aplicaţie a început pe 15 septembrie, iar în această etapă toţi aplicanţii interesaţi de oricare dintre cele trei măsuri de sprijin vor avea posibilitatea preînregistrării datelor reprezentanţilor legali/împuterniciţi, precum şi datelor persoanelor juridice. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.