Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, se va întâlni vineri cu preşedintele Băncii de Export-Import a SUA, Kimberley Reed, în vederea semnării unui Memorandum privind finanţarea proiectului nuclear de la Cernavodă, potrivit ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Adrian Zuckerman.

"Mâine (vineri - n. r.), ministrul Popescu se va întâlni cu Secretarul Departamentului de Energie Brouillette, pentru a demara un Acord de cooperare interguvernamentală pentru recondiţionarea unuia dintre cele două reactoare nucleare şi renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi de la centrala nucleară de la Cernavodă, din România. Acest proiect, în valoare de 8 miliarde de dolari, va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică şi energetică. În partea a doua a zilei, ministrul Popescu se va întâlni cu preşedintele EXIM (Băncii de Export-Import a SUA), Kimberley Reed, în vederea semnării unui memorandum de înţelegere care vizează finanţarea proiectului nuclear de la Cernavodă şi alte proiecte din România", a spus Adrian Zuckerman, în mesajul transmis cu ocazia Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen.        

Diplomatul a subliniat că este vorba despre cel mai mare pachet de finanţare primit până acum de România, fapt care indică încrederea pe care o au Statele Unite "în vechiul lor partener şi aliat".

"Statele Unite şi România au realizat multe împreună! România este la un pas de a păşi în calea unor oportunităţi extraordinare! Pe măsură ce Statele Unite şi România continuă să lucreze împreună, vom vedea cum România îşi va asuma rolul de lider în Europa, care îi revine de drept. România a demonstrat şi continuă să demonstreze că are un spirit ce nu poate fi dominat, precum şi o dedicare de neclintit faţă de valorile democratice. A venit momentul României, iar perioada Renaşterii în România se derulează sub ochii noştri!", a mai spus ambasadorul SUA.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a reiterat în ultimul timp că susţine foarte mult realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi vrea să fie făcute cu parteneri din Uniunea Europeană şi din NATO.

"Vorbim despre reactoarele 3 şi 4 de prea mult timp. Eu am afirmat încă de anul trecut că trebuie să facem aceste reactoare şi doresc să le facem şi le vom face cu parteneri din Uniunea Europeană şi NATO. Suntem în acest club european şi în acest club NATO şi cred că acolo avem suficiente surse de finanţare ca să putem să ne descurcăm fără aportul altor surse de finanţare din ţări terţe acestui club. Eu sunt foarte optimist că vom reuşi să demarăm aceste investiţii de la Cernavodă cu parteneri din Uniunea Europeană şi din NATO", a afirmat ministrul, în mai.

Premierul Ludovic Orban a dispus constituirea Comitetului de coordonare strategică pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, printr-o decizie publicată în iulie în Monitorul Oficial.

Comitetul va fi condus de ministrul Economiei, Virgil Popescu. Din componenţa organismului consultativ mai fac parte Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial, şi Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului.

Obiectivele principale ale Comitetului sunt analiza, cristalizarea şi fundamentarea deciziilor strategice şi a măsurilor necesare pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editori online: Simona Aruştei, Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.