Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar prin schema unică de plată pe suprafaţă, iar sprijinul cuplat pentru speciile ovine/caprine a fost stabilit la 17,9 euro pe animal, potrivit unei Hotărâri adoptate joi de Executiv.

"În şedinţa de Guvern din data de 1 octombrie 2020 a fost adoptată Hotărârea privind stabilirea pentru anul 2020 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine", informează Ministerul Agriculturii într-un comunicat remis AGERPRES.

Astfel, au mai fost aprobate cuantumurile pentru plata redistributivă: 5 euro/hectar pentru cei care deţin între 1 şi 5 hectare, inclusiv şi 48,1053 euro/hectar pentru fermierii cu 5 şi până la 30 de hectare, inclusiv. Plata pentru înverzire a fost stabilită la 57,8245 euro/ha, iar cea cea pentru tinerii fermieri (36,6119 euro/ha).

De asemenea, prin actul normativ se aprobă plafonul aferent plăţii directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este de 71,3 milioane de euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 17,9 euro cap ovină/caprină.

Potrivit MADR, de aceste forme de sprijin vor beneficia peste 800.000 fermieri.

Începând cu data de 16 octombrie 2020, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic într-un procent de maximum 70%, avans care poate fi achitat după finalizarea controalelor administrative, cu condiţia să nu fie periclitată buna gestiune financiară şi îndeplinirea cerinţei referitoare la un nivel de asigurare suficient.

Sumele necesare pentru aplicarea plăţilor directe în sectorul vegetal şi a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă se asigură din bugetul aprobat MADR pentru anii 2020 şi 2021.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.