Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproximativ 99% dintre pontajele întocmite pentru angajaţi sunt făcute la mişto, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Alianţei Pentru Turism, Dragoş Anastasiu, în cadrul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.

Reprezentantul Alianţei Pentru Turism - organizaţie-umbrelă a patronatelor din Turism şi HoReCa - a ridiculizat mai multe practici birocratice care ţin de monitorizarea muncii sau de securitatea în muncă: pontajele, condica de prezenţă, evaluarea la risc a punctului de lucru şi medicina muncii.

"Zona asta juridică pe noi ne omoară - cu pontaje, cu toate nebuniile din lume, care încă mai există: deci suntem ţara în care, pe de o parte, avem telemuncă şi, pe de altă parte, avem pontaj. Iar la telemuncă cred că ar trebui să mergem la faţa locului să vedem unde, care e camera ăluia - exagerez, dar aşa a fost. Mi-au spus colegele mele de la HR că la una dintre ele (dintre variantele de muncă la domiciliu sau telemuncă, n.r.) trebuie să aibă grijă inclusiv dacă (angajatul, n.r.) îşi rupe piciorul ducându-se la baie în timpul muncii. Adică suntem duşi cu pluta, sincer! În 2020! Şi avem pontaje, condică de prezenţă şi pontaje. Eu văd că am un angajat care jumătate de lună face pontaje. Şi acum, între noi fie vorba: 99% dintre pontajele alea sunt făcute la mişto. Avem evaluarea la risc, o chestie naţională, în care pentru fiecare sediu în parte trebuie făcută evaluarea la risc. Avem multe inepţii. Aţi văzut că medicina muncii s-a făcut online în pandemie? Când am auzit că ăla face medicina muncii online - i-a explicat cum să-şi ia tensiunea la televizor. Cât de nebun trebuie să fii? Deci cum putem să flexibilizăm?", a declarat Dragoş Anastasiu, adresându-se în special reprezentantei Autorităţii Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prezentă la eveniment.

Purtătorul de cuvânt al Alianţei Pentru Turism a mai susţinut că o parte dintre funcţionarii statului introduc obligaţii cu scopul de a-şi justifica existenţa.

"Din păcate, în zona de funcţionărime se fac tot felul de acte şi se introduc tot felul de chestiuni acolo, pentru că fiecare trebuie să-şi justifice existenţa, pe partea cealaltă să plimbe nişte hârtii, şi dacă hârtiile alea n-ar mai fi, n-ar mai avea ce să plimbe. Nu vreau să fiu rău, nu este ceva generalizat", s-a adresat din nou reprezentantul patronatelor din Turism şi HoReCa reprezentantei ANOFM. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.